P****** C******* R*****
PârâtI***** M******** C*******
ReclamantAdmite acţiunea formulată de reclamanta Imbrea Magdalena-Cristina, cu domiciliul procesual ales la sediul reprezentantului, prin reprezentant Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Caraş-Severin, în contradictoriu cu pârâtul P****** C******* R***** şi în consecinţă: Obligă pe pârât să calculeze şi să plătească reclamantei despăgubiri, reprezentând diferenţele salariale rezultate din neaplicarea la salariul de bază aflat în plată a majorărilor/creşterilor salariale cuvenite pentru gradaţia de merit în cuantum de 25%, începând cu data de 01.09.2018 şi până la data pronunţării prezentei hotărâri, actualizate în funcţie de rata inflaţiei la data plăţii efective, precum şi daune interese sub forma dobânzii legale penalizatoare aferente despăgubirilor menţionate mai sus, începând cu data naşterii dreptului şi până la data plăţii efective. Obligă pe pârât să plătească reclamantei diferenţele salariale rezultate din neaplicarea la salariul de bază aflat în plată a majorărilor/creşterilor salariale cuvenite pentru gradaţia de merit în cuantum de 25%, începând cu data pronunţării prezentei hotărâri şi până la modificarea stării de fapt sau a dispoziţiilor legale în materie. Fără cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Tribunalul Caraş-Severin.
Hotarare 1830/2021 din 22.10.2021