Dosar 2684/62/2019/a2 din 14.10.2021

deschiderea procedurii la cererea debitorului contestaţie impotriva MĂSURII convocării adunarii creditorilor


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2684/62/2019/a2
Data dosar:
14.10.2021
Instanta:
Tribunalul Brașov
Departament:
SECŢIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Obiect:
deschiderea procedurii la cererea debitorului contestaţie impotriva MĂSURII convocării adunarii creditorilor
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 16.12.2021 la ora 12:00

    Complet: CI1-CC
  • Legea 85/2006 privind insolventa

    Îndreaptă din oficiu eroarea materială strecurată în cuprinsul sentinţei civile nr. 1216/SIND pronunţată de judecătorul sindic la data de 02.12.2021, în dosarul nr. 3077/62/2014/a5, în sensul indicării datei pronunţării, corecte, respectiv 02.12.2021, şi nu 02.02.2012, cum din eroare a fost tehnoredactat. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată în şedinţa publică, azi 16.12.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei.

    Incheiere indreptare eroare materiala din 16.12.2021
  • Sedinta din data de 02.12.2021 la ora 13:00

    Complet: CI1
  • Legea 85/2006 privind insolventa

    Respinge exceptia lipsei calitatii procesuale active invocata de administratorul judiciar Casa de Insolventa AVI SPRL. Admite exceptia inadmisibilitatii invocata de administratorul judiciar Casa de Insolventa AVI SPRL si, in consecinta Respinge contestatia formulata de reclamanta INFO-DIP Insolvency SPRL. Cu apel in 7 zile de la comunicare care se va depune la Tribunalul Brasov. Pronuntata la data de 2.12.2021 prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin intermediul grefei.

    Hotarare 1213/2021 din 02.12.2021
  • Sedinta din data de 18.11.2021 la ora 13:30

    Complet: CI1
  • Amână pronunţarea

    Faţă de lipsa de timp pentru deliberare amână pronunţarea la data de 02.12.2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.11.2021
  • Sedinta din data de 11.11.2021 la ora 12:00

    Complet: CI1
  • Amână pronunţarea

    Faţă de lipsa de timp pentru deliberare amână pronunţarea la data de 18.11.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.11.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD