A******* M***** E****** S**
ReclamantS* E****** R****** A******** R********** S*
PârâtA******* H******
IntervenientAdmite cererea formulată de reclamanta ATLANTIC MOTORS EXPRESS S.R.L., în contradictoriu cu pârâta EUROINS ROMANIA ASIGURARE-REASIGURARE S.A., şi intervenientul forţat A******* H******. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5254,74 lei reprezentând diferenţă despăgubire în dosar de daună EJ00813495, la care se adaugă penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi aferente debitului restant de 5254,74 lei, calculate de la data de 31.03.2021 şi până la data achitării debitului principal. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1866 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 200 lei reprezentând taxă judiciară şi 1666 lei reprezentând onorariu de avocat. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Buftea. Pronunţată astăzi, 24.06.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 10442/2022 din 24.06.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 24.06.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 09.06.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.06.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 09.06.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 25.05.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.05.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 25.05.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 10.05.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.05.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 10.05.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 26.04.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.04.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 26.04.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 07.04.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.04.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 07.04.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 23.03.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.03.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 23.03.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 08.03.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.03.2022