B** S***** I*****
PetentU* A**** E***** I***** S**
CreditorAdmite în parte cererea formulată de executorul judecătoresc xx, privind pe creditoarea xx şi pe debitorii xx. Încuviinţează executarea silită efectuată în temeiul titlului executoriu reprezentat de Actul de adjudecare emis în data de 04.10.2021, în dosarul de executare silită nr. 1331/2019 al executorului judecătoresc xx, pentru obligaţia de a preda (evacua) bunul imobil situat în municipiul xx – astfel cum bunul imobil este identificat în cuprinsul titlului executoriu - precum şi pentru cheltuielile de executare aferente. Autorizează creditoarea să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu mai sus menţionat. Respinge, ca neîntemeiat, capătul de cerere având ca temei dispoziţiile art. 680 al. 2 Cod procedură civilă. Fără cale de atac în privinţa soluţiei de admitere şi cu drept de a formula cerere de apel, exclusiv de către creditor, care se depune la Judecătoria Constanţa, în termen de 15 zile de la comunicare, în privinţa soluţiei de respingere. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, azi, 15.10.2021.
Incheiere finala dezinvestire 14281/2021 din 15.10.2021