L********* A******* M*****
Apelant ContestatorS* S**** S*
Intimat PârâtAdmite apelul. Schimbă în parte sentinţa în sensul că admite contestaţia împotriva deciziei nr.276/26.10.2020 emisă de intimată. Constată nulitatea deciziei nr.276/26.10.2020. Dispune reintegrarea apelantului contestator pe postul deţinut anterior.Obligă intimata la plata către contestator a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii, respectiv 26.10.2020 şi până la data reintegrării efective. Obligă intimata la efectuarea menţiunilor corespunzătoare la Direcţia Teritorială de Muncă şi în REVISAL. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.Obligă intimata la plata sumei de 1.000 lei către contestator reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu apărător. Definitivă.
Hotarare 2568/2021 din 13.09.2021Amână pronunţarea la data de 13 septembrie 2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.09.2021