B** N*** I**
PetentP****** C*** S**
CreditorU**** C*** A*** S**
DetentorAdmite cererea de încuviin?are a executării silite formulată de BEJ NIŢU ION . Încuviinţează executarea silită, ce urmează a se efectua în toate modalităţile prevăzute de lege, simultan sau succesiv, la cererea creditoarei PROAUTO CARS SRL împotriva debitoarei ULTRA CARS AUTO SRL, în temeiul titlului executoriu reprezentat de Contractul de Închiriere nr.17/23.10.2019 înregistrat sub nr. 12551/19.08.2021 la AJFP Ialomiţa şi actele adiţionale nr.1/23.10.2020 şi nr.2/01.01.2021, în vederea realizării obligaţiei de plată prevăzute în titlul executoriu, respectiv a sumei de 113.468,14 lei reprezentând contravaloarea chiriei restante, la care se adaugă cheltuielile de executare silită. În temeiul art. 666 alin. (4) Cod procedură civilă încuviinţarea executării silite produce efecte pe tot teritoriul ţării şi se extinde şi asupra titlurilor executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii Executorie de drept. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 16.09.2021.
Incheiere de executare silita 1198/2021 din 16.09.2021