Dosar 26949/325/2021 din 01.10.2021

furtul (art.228 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 26949/325/2021
Data dosar:
01.10.2021
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
furtul (art.228 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 06.07.2022 la ora 09:00

    Complet: C2P
  • Condamnare fără acord de recunoaştere

    1. În baza art. 396 alin. 1, alin. 2 C. proc. pen. condamnă pe inculpatul C****** M*****, la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt, faptă prev. de art. 228 alin. 1 C.pen. (faptă din 01/06/2020). În baza art. 67 alin.1 Cod penal rap. la art. 66 alin.1 lit. a şi b Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal. În baza art.65 alin.1 Cod penal interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art.66 alin.1 lit. a şi b Cod penal din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa a fost executată sau considerată ca executată, conform art. 65 al. 3 C.p. Constată că fapta din prezenta cauză este concurentă cu infracţiunea pentru care petentul a fost condamnat la pedeapsa de 9 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pentru săvârşirea infrac?iunea de furt calificat, prin sentinţa penală nr.3026/10.11.2021 a Judecătoriei Timişoara, pronunţată în dosar 15786/325/2021, rămasă definitivă prin neapelare la data de 27/11/2021. Constată că fapta din prezenta cauză este săvârşită în termenul de supraveghere al pedepsei de 9 luni închisoare cu privire la care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei prin sentinţa penală 387/05.02.2020 a Judecătoriei Timişoara, pronunţată în dosar 8177/325/2019, rămasă definitivă prin neapelare la data de 27/05/2020. În baza art. 97 C. pen. dispune anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei rezultante 1 an închisoare aplicate prin sentinţa penală nr.3026/10.11.2021 a Judecătoriei Timişoara. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 3026/10.11.2021 a Judecătoriei Timişoara, în pedepsele componente pe care le repune în individualitate după cum urmează: - pedeapsă de 9 luni închisoare (s.p. 3026/10.11.2021 a Judecătoriei Timişoara), - pedeapsa de 9 luni închisoare (s.p. 387/05.02.2020 a Judecătoriei Timişoara), - sporul obligatoriu de 3 luni închisoare. Men?ine anularea amânării aplicării pedepsei de 9 luni închisoare stabilită prin s.p. 387/05.02.2020 a Judecătoriei Timişoara, astfel cum a fost dispusă prin s.p. 3026/10.11.2021 a Judecătoriei Timişoara. În temeiul dispoziţiilor art. 40 alin. 2 Cod penal raportat la art. 39 alin. 1 lit. b) Cod penal, contopeşte cele două pedepse de 9 luni închisoare repuse în individualitate, cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată în prezenta cauză, în pedeapsa cea mai mare, de 3 ani închisoare, la care adăugă un spor de 6 luni închisoare (1/3 din totalul restului pedepselor - 18 luni), urmând ca persoana condamnată C****** M***** să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare, în regim de detenţie. În baza art. 45 alin. (1) Cod penal aplică inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal, pe o perioadă de 4 ani, care se va executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) Cod penal. În baza art. 45 alin. (1) şi (5) Cod penal aplică inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal, pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (3) Cod penal. În temeiul art. 72 alin. 1 CP, deduce din pedeapsa rezultantă aplicată reţinerea de 24 de ore, din 05/06/2020, dedusă prin s.p. 3026/10.11.2021 a Judecătoriei Timişoara şi reţinerea din prezenta cauză, de 24 de ore, din 12/06/2021, ora 21,50 până la 13/06/2021, ora 21,50. 2. În baza art. 396 alin. 1, alin. 4 C. proc. Pen. C.proc.pen., raportat la art. 83 C. pen., stabileşte pedeapsa de 8 luni închisoare în sarcina inculpatului TRBANOS Bogdan Ilie, pentru săvârşirea infracţiunii de furt, prev. de art. 228 alin.1 C.p. În baza art. 83 alin. 1, alin.3 C. pen. amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2(doi) ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, stabilit în condiţiile art. 84 C. pen. În baza art. 85 alin. 1 C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. 1 C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1, lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Timiş. În baza art. 404 alin. 3 C. proc. pen., rap.la art. 88 C.pen. va atrage atenţia inculpatului TRBANOS Bogdan Ilie asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege ori săvârşeşte o nouă infracţiune intenţionată, instanţa revocă amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei în regim de detenţie. Instanţa va lua act de renunţarea la acţiunea civilă de către persoana vătămată. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. va obliga pe fiecare dintre inculpaţi la plata sumei de câte 1.000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care câte 500 lei fiecare reprezintă cheltuieli aferente urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii, în condiţiile art. 410 alin.1 rap la art. 406 alin.1 Cod pr.pen.. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţie, prin mijlocirea grefei instanţei, azi data de 06.07.2022.

    Hotarare 1991/2022 din 06.07.2022
  • Sedinta din data de 23.06.2022 la ora 09:00

    Complet: C2P
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 06.07.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 23.06.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.06.2022
  • Sedinta din data de 25.05.2022 la ora 09:00

    Complet: C2P
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 23.06.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 25.05.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.05.2022
  • Sedinta din data de 28.04.2022 la ora 09:00

    Complet: C2P
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 25.05.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 28.04.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.04.2022
  • Sedinta din data de 30.03.2022 la ora 10:00

    Complet: C2P
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 28.04.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 30.03.2022.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.03.2022
  • Sedinta din data de 16.03.2022 la ora 10:00

    Complet: C2P
  • Amână cauza

    În vederea administrării unor probe suplimentare, amână judecarea cauzei la data de 30.03.2022, ora 10.00

    Incheiere de sedinta din 16.03.2022
  • Sedinta din data de 16.02.2022 la ora 10:00

    Complet: C2P
  • Amână cauza

    Pentru citarea inculpatilor cu mandat de aducere, amana cauza la 16.03.2022, ora 10.00

    Incheiere de sedinta din 16.02.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD