S******* D****
InculpatÎn baza art. 396 alin. 1, alin. 2 C. proc. pen, cu aplic.art. 396 alin.10 C.proc.pen., raportat la art. 91 C. pen., condamnă pe S******* D****, fără antecedente penale, cu domiciliul procedural ales pentru comunicarea actelor la cabinet de avocat cercetat în stare de libertate, la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care are o îmbiba?ie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. 1 din Codul Penal. În temeiul art. 91 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 1 an şi 8 luni închisoare pe un termen de supraveghere de 3 ani. În temeiul art. 93 alin. 1 Cod penal, impune inculpatului respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune, la datele fixate de acesta; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 94 alin. 1 C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1, lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Timiş. În baza art. 93 alin. 3 NCP impune inculpatului obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul SC Pieţe SA Timişoara sau Primăria Dumbrăviţa, instituţie ce urmează a fi desemnată de către Serviciul de Probaţiune Timiş, pe o perioadă de 60 de zile. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) CP, impune inculpatului obligaţia să frecventeze programul de reabilitare comportamentală „Drink & Drive” derulat de către Serviciul de Probaţiune Timiş, în conformitate cu dispoziţiile art. 53 din Legea 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. În baza art. 404 alin. 3 C. proc. pen., rap.la art. 96 C.pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege ori săvârşeşte o nouă infracţiune intenţionată, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei în regim de detenţie. În temeiul art. 274 alin. 1 C.proc.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 900 lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de către stat din care 600 de lei cheltuieli aferente fazei de urmărire penală. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii, în condiţiile art. 410 alin.1 rap la art.406 alin.1 Cod pr.pen.. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţie, prin mijlocirea grefei instanţei, azi data de 09.06.2022.
Hotarare 1684/2022 din 09.06.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 09.06.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 11.05.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.05.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 11.05.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 13.04.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.04.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 13.04.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 16.03.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.03.2022Pentru emiterea unei adrese catre Serviciul Cazier, amana cauza la data de 16.03.2022, ora 10.00
Incheiere de sedinta din 16.02.2022