C**** L**** M****
ReclamantU** O***** D***********
PârâtP******* O******* D***********
PârâtT********* M********
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamanta COMAN LIGIA în contradictoriu cu pârâtul T********* M********, şi în consecinţă: Obligă pârâtul T********* M********, la calcularea şi plata drepturilor specifice personalului detaşat prevăzute de art. 13 alin. 1 lit. a OUG nr. 27/2006, în favoarea reclamantei, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare de la data 27.11.2020 şi până la data plăţii efective. Respinge ac?iunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ ORAŞUL DRAGOMIREŞTI şi P******* O******* D***********, ca neîntemeiată. Obligă pârâtul T********* M******** la plata sumei de 1712,34 lei, în favoarea reclamantei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Bihor. Pronunţată azi, 20.01.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 41/2022 din 20.01.2022Amână pronuntarea cauzei pentru data de 20.01.2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.01.2022Respinge excepţia necompetenţei teritoriale exclusive a Tribunalului Bihor ca neîntemeiată. Repune cauza pe rol pentru continuarea judecăţii. Fixează termen în cauză pentru data de 11 ianuarie 2022, camera 10, ora 10.00 pentru când se citează părţile.
Incheiere de sedinta din 02.11.2021