Dosar 27066/94/2021 din 29.07.2021

cerere de valoare redusă cu citare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 27066/94/2021
Data dosar:
29.07.2021
Instanta:
Judecătoria Buftea
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
cerere de valoare redusă cu citare
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 27.04.2022 la ora 08:30

    Complet: C8 c.c. am.pr.
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea formulată de reclamanta VSMART PRO SOLUTIONS SRL, în contradictoriu cu pârâta EUROINS ROMANIA ASIGURARE REASIGURARE SA, şi intervenientul forţat F******* V***** A***. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 16754,3 lei reprezentând contravaloare despăgubiri, la care se adaugă penalităţi de întârziere aferente debitului principal în cuantum de 0,2% pe zi, calculate de la data de 27.11.2020 până la data achitării debitului principal. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 200 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru şi 1785 lei onorariu avocat. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Buftea. Pronun?ată astăzi, 27.04.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 6627/2022 din 27.04.2022
  • Sedinta din data de 15.04.2022 la ora 08:30

    Complet: C8 c.c. am.pr.
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 27.04.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 15.04.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.04.2022
  • Sedinta din data de 07.04.2022 la ora 09:00

    Complet: C8 C.C.
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 15.04.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 07.04.2022.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.04.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD