S********* Î********* B************** P***** S**** A**
ReclamantŞ***** G********* L***** B**** B*******
PârâtAdmite în parte acţiunea civilă formulată de către reclamantul S.Î., în numele şi pentru membrul de sindicat S.A. în contradictoriu cu pârâta Ş.G.L.B.P.B., şi, în consecinţă:- obligă pârâta să calculeze membrului de sindicat indicat, pentru perioada 1 ianuarie 2019 – 31 mai 2021 majorarea de 10% pentru îndeplinirea funcţiei de diriginte şi majorarea cu 25% pentru gradaţie de merit, pentru perioada 1 septembrie 2020 – 31 mai 2021, în raport de salariul de bază determinat conform deciziei nr.24/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (prin aplicarea majorării la salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022 din care se scade salariul de bază aferent lunii decembrie 2018 pentru determinarea tran?elor de majorare prevăzute de art. 38 alin. (41) din Legea-cadru nr. 153/2017 până când salariul de bază devine egal sau mai mare decât cel stabilit potrivit legii pentru anul 2022, când majorarea se aplică la acest nou salariu de bază); - obligă pârâta să plătească membrului de sindicat diferenţele dintre drepturile salariale cuvenite conform dispoziţiilor anterioare şi cele plătite, actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi dobânda legală penalizatoare aferentă acestor diferenţe salariale, începând cu data scadenţei fiecărui drept salarial lunar şi până la data plăţii efective. Respinge restul pretenţiilor ca neîntemeiate.Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Bistriţa-Năsăud.Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 martie 2022.
Hotarare 468/2022 din 25.03.2022-amânat pronunţarea la 25.03.2022, ora 14.00.;
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.03.2022