D** A*****
ReclamantI************ D* P****** A* J******** A****
PârâtAdmite acţiunea precizată. Desfiinţează Decizia nr. 1581/19.02.2021, iar pe fond admite contestaţia şi anulează Dispoziţia nr. 3007/01.02.2021, Încheierea nr. 35373/19.01.2021, Raportul de cercetare prealabilă nr. 515969/22.12.2020 şi proiectul raportului de cercetare prealabilă nr. 515947/15.12.2020. Obligă pe pârât la 2500 lei cheltuieli de judecată către reclamant. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul Argeş. Pronunţată azi, 26 Ianuarie 2022, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 59/2022 din 26.01.2022Amână pronunţarea la data de 26.01.2022. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată azi, 21 Ianuarie 2022, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal,în condiţiile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.01.2022Amână pronunţarea la data de 21.01.2022. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată azi, 17 Ianuarie 2022, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal,în condiţiile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.01.2022Amână pronunţarea la data de 17.01.2022. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată azi, 10 Ianuarie 2022, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal,în condiţiile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.01.2022Încuviinţează cererea de suplimentare a probatoriului formulată de reclamant, prin reprezentant. Emite adresă către pârât, cu menţiunea de a depune la dosar, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, declaraţia comisarului şef Bălan Mihăiţă pe care a dat-o în faţa Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor constituită pe lângă MAI, în dosarul nr. 180300/2021. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 10 ianuarie 2022, pentru când părţile au termen în cunoştinţă conform disp. art. 229 alin. 1 Cod procedură civilă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Noiembrie 2021, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Incheiere de sedinta din 22.11.2021Încuviinţează cererea de amânare formulată de reclamant, prin reprezentant, pentru a lua cunoştinţă de conţinutul înscrisurilor depuse la dosar. Prorogă discutarea cererii formulată de reclamant privind suplimentarea probatoriului, pentru următorul termen de judecată ce se va acorda. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 22 Noiembrie 2021, pentru când părţile au termen în cunoştinţă conform disp. art. 229 alin. 1 Cod procedură civilă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Octombrie 2021, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal
Incheiere de sedinta din 04.10.2021Revine cu adresă către I.P.J.Argeş - Centrul medical judeţean Argeş - dr.Achim Horia Graţian, pentru a preciza motivele pentru care nu l-a monitorizat niciodată pe reclamant în perioada izolării la domiciliu, nu l-a contactat prin niciun mijloc de comunicare şi implicit nici prin telemedicină şi nu l-a examinat clinic sau paraclinic; motivele pentru care, medicul nu a emis certificatul de concediu medical pentru perioada 20/07-04.08.2020 deşi, conform Metodologiei de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul coronavirus (COVID-19) „Persoanele care au intrat în contact direct cu un caz confirmat cu COVID-19 vor fi testate în prima zi de izolare şi înaintea terminării perioadei de izolare. Pot părăsi domiciliul numai dacă rezultatele finale sunt negative"; motivele pentru care nu a trimis nicio recomandare scrisă referitoare la perioada de izolare şi conduita de urmat; motivele pentru care, în absenţa oricărei forme de monitorizare, medicul a completat şi înaintat către D.S.P.Argeş Fişa de supraveghere a cazului confirmat şi înscrisul în care a consemnat că reclamantul este „caz vindecat"; măsurile pe care le-a dispus când reclamantul i-a comunicat că şi cel de-al doilea test, din 22.07.2020, este tot pozitiv; şi cu menţiunea de a înainta instanţei toate înscrisurile existente la dosarul medical al reclamantului, în perioada în care a avut ambele teste pozitive, în fotocopii conforme cu originalul. Revine cu adresă către D.S.P.Argeş pentru a preciza motivele pentru care, în adresa nr.3219/ 19.01.2021 a precizat că este aplicabilă Metodologia actualizată la 19.06.2020, în adresele nr. 17.366 din 07.06.02021 şi nr. 24.701 din 07.09.2020 s-a referit la Metodologia aplicabilă în perioada respectivă, fără a indica data actualizării, în adresa nr. 20115/ 31.07.2020 a menţionat Metodologia actualizată la 23.07.2020, intrată în vigoare după repozitivarea reclamantului la 22.07.2020, în timp ce Poliţia Curtea de Argeş se referă la Metodologia actualizată în 16.03.2020 şi cu menţiunea de a înainta instanţei toate înscrisurile existente la dosarul medical al reclamantului, în perioada în care a avut ambele teste pozitive, în fotocopii conforme cu originalul. Emite adresă către Poliţia Curtea de Argeş, cu menţiunea de a depune la dosar, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, adresa nr. 792779 din 26.03.2021 emisă de Direcţia Medicală din cadrul I.G.P.R., la care a făcut referire în răspunsul său. Pune în vedere pârâtului, prin reprezentant, să depună la dosar, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, toate înscrisurile solicitate de reclamant. Respinge proba testimonială, în cadrul căreia să fie audiaţi trei martori, solicitată de reclamant. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 04 Octombrie 2021, pentru când părţile au termen în cunoştinţă conform disp. art. 229 alin. 1 Cod procedură civilă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Iunie 2021, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Incheiere de sedinta din 14.06.2021Disjunge cererea de suspendare şi formează un nou dosar, cu termen de judecată în cunoştinţă, azi, 10.05.2021. Încuviinţează pentru reclamant probele cu înscrisuri şi cu interogatoriul pârâtului. Emite adrese către D.S.P.Argeş, Politia mun.Curtea de Argeş, IPJ Argeş şi Ministerul Sănătăţii pentru a preciza cele solicitate prin nota de probatorii. Încuviinţează pentru pârât proba cu înscrisurile depuse la dosar. Proroga discutarea necesităţii administrării probei testimoniale, solicitată de reclamant, după administrarea celorlalte categorii de probe. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 14 iunie 2021, pentru când părţile au termen în cunoştinţă conform disp. art. 229 alin. 1 Cod procedură civilă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Mai 2021, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Incheiere de sedinta din 10.05.2021