F***** D**********
InculpatŞ****** V************
InculpatV***** M******
InculpatC**** V*****
InculpatÎn baza art. 335 alin. (2) Cod penal, art. 374 alin. (4) raportat la art. 396 alin. (10) Cod proc. Pen., condamnă pe inculpatul F***** D********** la pedeapsa închisorii de 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat. Constată că infracţiunea ce face obiectul prezentului dosar este concurentă cu infracţiunea de părăsirea locului accidentului, prev. de art. 338 alin. (1) Cod penal, pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de doi ani închisoare prin Sentinţa penală nr. 74/2021 pronunţată în dosarul nr. 145/226/2020 de Judecătoria Făgăraş, definitivă prin neapelare la data de 24.03.2021 şi cu infracţiunile de conducere a unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat, prev. de art. 335 alin. (2) Cod penal, pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 5 luni închisoare şi infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prev. de art. 336 alin. (1) Cod penal, pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 10 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii dreptului prev. de art. 66 alin. (1) lit. i) Cod penal pe o durată de 2 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului prev. de art. 66 alin. (1) lit. i) Cod penal, aplicându-se o pedeapsă rezultantă de 2 ani şi 5 luni închisoare, prin Sentinţa penală nr. 267/2021 pronunţată în dosarul nr. 4269/226/2020 al Judecătoriei Făgăraş, definitivă la data de 27.10.2021, pedeapsă rezultantă fiind suspendată sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 3 ani, calculat de la data de 24 martie 2021. În temeiul art. 97 alin. (1) Cod penal dispune anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 2 ani şi 5 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii dreptului prev. de art. 66 alin. (1) lit. i) Cod penal pe o durată de 2 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului prev. de art. 66 alin. (1) lit. i) Cod penal, aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 267/2021 în dosarul 4269/226/2021 al Judecătoriei Făgăraş. Descontopeşte pedeapsa rezultantă şi repune în individualitatea lor pedepsele componente , respectiv: - Pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului, prev. de art. 338 alin. (1) Cod penal, aplicată prin Sentinţa penală nr. 74/2021 - Pedeapsa de 5 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat, prev. de art. 335 alin. (2) Cod penal - Pedeapsa de 10 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii dreptului prev. de art. 66 alin. (1) lit. i) Cod penal pe o durată de 2 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului prev. de art. 66 alin. (1) lit. i) Cod penal În temeiul art. 40 alin. (1) Cod penal şi art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b), 45 alin. (1) Cod penal contopeşte pedepsele de 2 ani închisoare, 5 luni închisoare, 10 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii dreptului prev. de art. 66 alin. (1) lit. i) Cod penal pe o durată de 2 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului prev. de art. 66 alin. (1) lit. i) Cod penal cu pedeapsa de 6 luni închisoare stabilită în cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 7 luni închisoare reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse şi pedeapsa complementară a interzicerii dreptului prev. de art. 66 alin. (1) lit. i) Cod penal, respectiv să nu conducă autovehicule în sensul art. 6 pct. 6 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, pe o durată de 2 ani, pedeapsă stabilită pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prev. de art. 336 alin. (1) Cod penal şi pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului prev. de art. 66 alin. (1) lit. i) Cod penal , respectiv să nu conducă autovehicule în sensul art. 6 pct. 6 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. În baza art. 91 Cod penal suspendă sub supraveghere executarea pedepsei rezultante pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani de la data rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 74/2021 a Judecătoriei Făgăraş, respectiv de la data de 24 martie 2021. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal obligă pe inculpat, ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Braşov, la datele fixate de acesta, - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, - să comunice schimbarea locului de muncă, - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b din Codul penal obligă pe inculpat să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În situaţia în care inculpatul a frecventat deja un astfel de program, în baza sentinţei penale nr. 267/2021 a Judecătoriei Făgăraş, această obligaţie se consideră executată. În baza art. 93 alin. 3 din Codul penal pe parcursul termenul de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile în cadrul Primăriei com. Vama Buzăului sau în cadrul Primăriei comunei Şercaia. Zilele de muncă neremunerată în folosul comunităţii deja executate în baza sentinţei penale nr. 267/2021 a Judecătoriei Făgăraş, se deduc din cele care trebuie executate în baza prezentei sentinţe. Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 96 alin. 1, 4 Cod penal referitoare la revocarea suspendării executării sub supraveghere în situaţia în care, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere ori nu execută obligaţiile impuse, precum şi în situaţia săvârşirii unei noi infracţiuni în interiorul termenului de supraveghere. În temeiul art. 273 alin. (1) Cod penal, art. 374 alin. (4) şi 396 alin. (10) Cod proc.pen., aplică inculpatului ŞENDRUC MARIUS-VICTOR pedeapsa închisorii de 6 luni, pentru comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 273 alin. (1) Cod penal. În temeiul art. 83 alin. (1) Cod penal amână aplicarea pedepsei închisorii de 6 luni pe un termen de supraveghere de 2 ani, care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 85 alin. (1) Cod penal, obligă inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, , să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Braşov, la datele fixate de acesta, - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, - să comunice schimbarea locului de muncă, - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 85 alin. (2) lit. b) Cod penal obligă inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 40 de zile în cadrul Primăriei Comunei Hârseni. Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 88 Cod penal, potrivit cărora amânarea aplicării pedepsei poate fi revocată şi se poate dispune executarea pedepsei în situaţia în care nu respectă, cu rea credinţă, măsurile de supraveghere. În temeiul art. 273 alin. (1) Cod penal, art. 374 alin. (4) şi 396 alin. (10) Cod proc.pen., aplică inculpatei V***** M****** pedeapsa închisorii de 6 luni, pentru comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 273 alin. (1) Cod penal. În temeiul art. 83 alin. (1) Cod penal amână aplicarea pedepsei închisorii de 6 luni pe un termen de supraveghere de 2 ani, care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 85 alin. (1) Cod penal, obligă inculpata ca, pe durata termenului de supraveghere, , să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Braşov, la datele fixate de acesta, - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, - să comunice schimbarea locului de muncă, - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 85 alin. (2) lit. b) Cod penal obligă inculpata să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 40 de zile în cadrul Primăriei Comenui Şinca. Pune în vedere inculpatei dispoziţiile art. 88 Cod penal, potrivit cărora amânarea aplicării pedepsei poate fi revocată şi se poate dispune executarea pedepsei în situaţia în care nu respectă, cu rea credinţă, măsurile de supraveghere. În temeiul art. 273 alin. (1) Cod penal, art. 374 alin. (4) şi 396 alin. (10) Cod proc.pen., aplică inculpatului C**** V***** pedeapsa închisorii de 6 luni, pentru comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 273 alin. (1) Cod penal. În temeiul art. 83 alin. (1) Cod penal amână aplicarea pedepsei închisorii de 6 luni pe un termen de supraveghere de 2 ani, care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 85 alin. (1) Cod penal, obligă inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, , să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Braşov, la datele fixate de acesta, - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, - să comunice schimbarea locului de muncă, - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 85 alin. (2) lit. b) Cod penal obligă inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 30 de zile în cadrul Primăriei Comunei Recea. Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 88 Cod penal, potrivit cărora amânarea aplicării pedepsei poate fi revocată şi se poate dispune executarea pedepsei în situaţia în care nu respectă, cu rea credinţă, măsurile de supraveghere. În temeiul art. 274 alin. (1), (2) Cod proc.pen. obligă inculpaţii, la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 2119,84 lei, din care 1719,84 lei cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale şi 400 lei cheltuieli efectuate în timpul judecăţii, după cum urmează: Obligă inculpatul F***** D********** la plata către Stat a sumei de 1300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare. Obligă pe fiecare dintre inculpaţii Şendruc Marius Victor, V***** M****** şi C**** V***** la plata către Stat a sumei de 273,28 lei cu titlul de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Făgăraş. Pronunţată astăzi, 14 septembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 283/2022 din 14.09.2022Amână pronuntarea la data de 14.09.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.09.2022Amână pronunţarea la data de 06.09.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.08.2022Amână pronunţarea la data de 04.08.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.07.2022Pentru ca inculpata să depună înscrisuri, amână cauza şi acordă termen la data de 12.07.2022.
Incheiere de sedinta din 05.07.2022Pentru lipsa inculpatei V***** M****** acordă termen la data de 05.07.2022, ora 10,00.
Incheiere de sedinta din 21.06.2022Faţă de lipsa inculpaţilor V***** M****** şi Funaru Dumitru Dan, pentru emiterea de mandate de aducere, amână cauza şi acordă termen la data de 21.06.2022.
Incheiere de sedinta din 12.04.2022Pentru lipsa inculpaţilor, amână cauza şi acordă termen la data de 12.04.2022.
Incheiere de sedinta din 18.01.2022Admite cererea de amânare formulată de inculpatul Funaru Dumitru Dan; Pentru continuitatea completului, amână cauza şi acordă termen la data de 18.01.2022, ora 09:00.
Incheiere de sedinta din 26.10.2021Admite cererea de abţinere formulată de domnul judecător Flucuş Marius Ioan în dosarul penal nr. 2713/226/2021 al Judecătoriei Făgăraş. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 25.05..2021.
Incheiere abtinere din 25.05.2021Admite cererea de abţinere formulată de domnul judecător Boeriu Mircea-Aurel în dosarul penal nr. 2713/226/2021 al Judecătoriei Făgăraş. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 24.05.2021.
Incheiere abtinere din 24.05.2021