Dosar 2714/288/2021 din 12.03.2021

reexaminarea sanctiunii contraventionale


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2714/288/2021
Data dosar:
12.03.2021
Instanta:
Judecătoria Râmnicu Vâlcea
Departament:
CIVILA
Obiect:
reexaminarea sanctiunii contraventionale
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 19.05.2021 la ora 09:00

    Complet: Amanare pronuntare - CIVIL C6A
  • Admite cererea

    Admite cererea de chemare în judecată formulată de petentul MUNICIPIUL RÂMNICU VÂLCEA-DIRECŢIA ECONOMICO-FINANCIARĂ, în contradictoriu cu intimatul DRĂGHICI VASILE VALENTIN. Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale în cuantum de 200 lei aplicată intimatului prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PA nr. 1195510 din 07.01.2014, cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii pe o durată de 14 ore, ce urmează a fi prestată conform art. 3 din O.G. nr. 55/2002 în locurile prevăzute de art. 2 din O.G. nr. 55/2002, stabilite prin hotărâre de către Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea. Cu drept de a formula cerere de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Râmnicu Vâlcea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 19.05.2021.

    Hotarare 2453/2021 din 19.05.2021
  • Sedinta din data de 12.05.2021 la ora 09:30

    Complet: Civ C6A
  • Amână pronunţarea

    În baza art. 396 C.pr.civ, având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la data de 19.05.2021. Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit art. 396 alin. (2) C.pr.civ. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 12.05.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.05.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD