B****** A*******
ReclamantC*** J******** D* P***** S******
PârâtAdmite, în parte, cererea formulată de reclamantul B****** A******* în contradictoriu cu pârâta C*** J******** D* P***** S******, cu sediul în str. Ilie Ilaşcu, f.n. Obligă pârâta să procedeze la revizuirea drepturilor de pensie ale reclamantului, prin utilizarea la determinarea punctajului mediu anual a unui stagiu complet de cotizare de 20 ani, pentru perioada lucrată de reclamant în grupa I de muncă. Obligă pârâta să achite reclamantului diferenţa dintre drepturile de pensie cuvenite în urma revizuirii şi cele plătite, începând cu data de 01.10.2018 şi până la emiterea unei noi decizii de către pârâtă în sensul celor susmenţionate, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie de la data plăţii efective şi la care se va calcula dobânda legală penalizatoare, de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective. Respinge restul pretenţiilor, ca nefondate. Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocat. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Suceava. Pronunţată azi, 12.10.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1908/2021 din 12.10.2021Amână pronunţarea la data de 12 octombrie 2021. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27.09.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.09.2021