S********* N******* A* P*********** Ş* P*********** C********** D** M** P***** B***** T****
ReclamantI************ D* P****** A* J******** N****
PârâtAdmite excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Neamţ, invocată de pârât. Declină competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamantul Baltag Tudor, prin Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din MAI, în contradictoriu cu pârâtul I************ D* P****** A* J******** N**** în favoarea Tribunalului Iasi-Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal. Înaintează, de îndată, cauza către Tribunalului Iasi-Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, spre competentă soluţionare. Fără cale de atac, conform art. 132 alin. (3) Cod procedură civilă. Pronunţată astăzi, 11.10.2021, în conformitate cu dispoziţiile art. 402 Cod procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 705/2021 din 11.10.2021