D**** L***** M****
Apelant RECLAMANTH****** I***
Apelant RECLAMANTL***** ,********* M********* L*****
Intimat PÂRÂTConstată perimat apelul declarat de reclamanţii-apelanţi D**** L***** M**** şi H****** I***, reprezentaţi prin Sindicatul Democratic Învăţământ Arad, împotriva Sentinţei civile nr. 381/14.04.2021, pronunţată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 273/108/2021, în contradictoriu cu pârâta-intimată Liceul „Atanasie Marienescu” Lipova. Definitivă. Cu recurs în 5 zile de la pronunţare, care se va depune la Curtea de Apel Timişoara. Pronunţată în data de 6 iunie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, potrivit prevederilor art. 402 Cod procedură civilă.
Hotarare 1073/2022 din 06.06.2022Suspendat, conform dispoziţiilor art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, până la stăruinţa părţii interesate.
Incheiere suspendare din 15.11.2021lipsa de procedură cu intimatul
Incheiere de sedinta din 18.10.2021