Ş****** Ş****** Ş***** S*****
InculpatÎn baza art. 336 al. 1 din Codul penal cu aplic. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală şi art. 61 Cod penal, condamnă pe inculpatul ŞTEBLEA-ŞTEFLEA ŞTEFAN-SIMION, ..., la pedeapsa de 200 zile amendă, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului. Fixează cuantumul unei zile amendă la suma de 30 lei şi, prin urmare, valoarea amenzii penale la care este condamnat inculpatul este de 6.000 lei. În baza art. 63 din Codul penal, atrage atenţia inculpatului asupra faptului că, în cazul în care cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoarea. În baza art. 274 alin. 1 Cod. proc. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotararii penale. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30.03.2022.
Hotarare 213/2022 din 30.03.2022Avand nevoie de timp pentru a delibera, a redacta si a pronunta o hotarare, conform art. 391 alin.1 C.p.p. va stabili un nou termen in acest sens.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.03.2022În vederea deliberării, pronunţării şi redactării hotărârii, conform art. 391. alin.1 din Codul de procedură penală, stabileşte termen la data de 15.03.2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.02.2022