P******** C*********
InculpatŢ****** C******
Parte civilăS******* J******* D* U****** S****** I*** C** N**
Parte civilăS******** D* A******** S******
Parte civilăS* C*** I******** S*
Parte responsabilă civilmenteÎn baza art. 35 alin. 1, raportat la art. 41 alin. 1 Cod procedură penală, constată că Judecătoria Fălticeni este competentă material şi teritorial să soluţioneze cauza, iar în temeiul dispoziţiilor art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 100/P/2019 din 01.09.2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni, privind pe inculpatul PC, pentru săvârşirea infracţiunii de „ucidere din culpă” prev. de art. 192 alin. 1 şi 2 C.p., a administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul P******** C*********, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. 1 şi 2 C.p. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Contestaţia se va depune la Judecătoria Fălticeni. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din 10 noiembrie 2021.
Incheierefinalacamerapreliminara din 10.11.2021