D***** M******* L********
CreditorM********* B******** P*** P******* G******
DebitorAdmite în parte cererea de chemare în judecată având ca obiect alte cereri - penalităţi introdusă de petenta Dridea Michaela-Laurenţia în contradictoriu cu intimatul Municipiul Bucureşti, prin Primar General. Obligă intimatul la plata, în favoarea petentei, a unei penalităţi de 200 lei pe zi de întârziere începând cu data de 21.04.2022 şi până la executarea obligaţiei de a face cuprinsă în titlul executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 2297/21.10.2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti secţia a IV-a civilă, definitivă prin Decizia civilă nr. 407/29.05.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 12547/3/2019. Obligă intimatul la plata, în favoarea petentei, a sumei de 20 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 21.04.2022.
Incheiere finala dezinvestire din 21.04.2022Amână pronunţarea la data de 21.04.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 06.04.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.04.2022Amână pronunţarea la data de 06.04.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 22.03.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.03.2022Stabileşte termen de judecată la data de 22.03.2022.
Rezolutie din 27.01.2022Pentru a formula întâmpinare. Termenul acordat este unul administrativ, fără prezenta părţilor.
Rezolutie din 16.12.2021