T** L** A*** S****** S**
ReclamantS* E****** R****** A******** R********** S*
PârâtH******* A*****
IntervenientAdmite cererea formulată de reclamanta. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 9.135,51 lei reprezentând contravaloare despăgubire. Obligă pârâta să plătească reclamantei penalităţile în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere aferente sumei de 16.502,76 lei, calculate începând cu data de 28.12.2020 şi până la data de 04.01.2021 (data plă?ii par?iale), precum ?i la plata penalită?ilor de 0,2% pe zi de întârziere aferente sumei de 9.135,51 lei, calculate începând cu data de 05.01.2021 şi până plata efectivă şi completă a debitului principal. Obligă pârâta să plătească reclamantei cheltuielile de judecată avansate, reprezentând taxa judiciară de timbru (400 lei) şi onorariu avocat (2618 lei). Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea urmând a se depune la Judecătoria Buftea. Executorie. Pronunţată astăzi, 02.12.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotararecameraconsiliu17211/2021 din 02.12.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 02.12.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 15.11.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.11.2021