A****** C** S****** S**
ReclamantS* E****** R****** A******** R********** S*
PârâtB****** E***** S*******
IntervenientAdmite în parte cererea formulată de reclamanta A****** C** S****** S**, în contradictoriu cu pârâta EUROINS ROMANIA ASIGURARE REASIGURARE S.A., şi intervenientul forţat BASCHIR EMILIA SPERANTA. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 736,87 lei reprezentând contravaloare despăgubiri, la care se adaugă penalităţi de întârziere aferente debitului principal în cuantum de 0,2% pe zi, calculate de la data de 29.03.2021 până la data achitării debitului principal. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 350 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu avocat. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Buftea. Pronunţată astăzi, 14.04.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 5965/2022 din 14.04.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 14.04.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 29.03.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.03.2022