B***** A************* D* A*********** D** R****** (*****
ReclamantC**** S**** S*****
PârâtR** G*****
CuratorR** G*****
Curatorlipsă procedură
Incheiere de sedinta din 21.11.2022Stabileste termen de judecata
Rezolutie din 14.07.2022Pentru a-i da reclamantului posibilitatea de a depune răspunsul Direcţiei pentru Evidenţa persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, privind domiciliul actual al pârâtului, conform demersurilor effectuate, amană termenul administrative la 14.07.2022, fara citare, camera de consiliu.
Se revine cu adresă, ca în precedent, către reclamant, cu menţiunea ca, în termen de cel mult 10 zile de la primirea înştiinţării, sub sancţiunea anulării cererii, să îndeplinească următoarele obligaţii: Să efectueze demersurile necesare în vederea identificării adresi la care pârâtul Călin Sorin Ştefan locuieşte în fapt, dată fiind menţiunea din cuprinsul procesului-verbal de înmânare, conform căreia destinatarul s-a mutat de la adresa indicată în cerere, la care i-au fost communicate înscrisurile şi să înainteze instanţei dovada demersurilor efectuate. Termen administrativ, fără citare: 16.06.2022
în vederea împlinirii termenului în care se pot complini lipsurile acţiunii, se acordă termen administrativ, fără prezenţa părţilor
Se emite comunicarea către reclaman, cu menţiunea ca, în termen de cel mult 10 zile de la primirea înştiinţării, sub sancţiunea anulării cererii, să îndeplinească următoarele obligaţii: Să efectueze demersurile necesare în vederea identificării adresi la care pârâtul Călin Sorin Ştefan locuieşte în fapt, dată fiind menţiunea din cuprinsul procesului-verbal de înmânare, conform căreia destinatarul s-a mutat de la adresa indicată în cerere, la care i-au fost communicate înscrisurile şi să înainteze instanţei dovada demersurilor efectuate.
Termen administrativ, fără prezenţa părţilor , dispune comunicarea cererii de chemare in judecata si inscrisurile catre parat, cu mentiunea obligatiei de a depune intampinare
in vederea solutionarii cererii de reexaminare taxa timbru
Termen administrativ, fără prezenţa părţilor, pentru regularizare cerere
PROCES-VERBAL - încheiat la data de 20.01.2022 – Având în vedere Hotărârea Colegiului de conducere al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti din data de 21.11.2020 prin care s-a decis amânarea şedinţelor de judecată dacă judecătorul cauzei sau grefierul de şedinţă este infectat cu virusul SARRS-COV-2, ori este contact direct al unei persoane infectate, şi faţă de împrejurarea că, grefierul completului 5 civil adm se află în una dintre aceste situaţii, ?edinţa de judecată din data de 20.01.2022 nu va avea loc. Se acordă un nou termen de judecată la data de 27.01.2022 C 5 adm
Rezolutie din 20.01.2022Termen administrativ, fără prezenţa părţilor, pentru regularizare cerere