P******* C*****
Reclamant ReclamantC******** J******* N**** - C****** D* E******* A P********** A***** C* H*******
Pârât PârâtRespinge ca nefondată acţiunea formulată de reclamantul P******* C***** în contradictoriu cu pârâtul C******** J******* N**** - C****** D* E******* A P********** A***** C* H*******, având ca obiect refuz acordare drepturi protecţie socială. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare la Curtea de Apel Bacău. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Neamţ – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată astăzi, 15.10.2021, în conformitate cu dispoziţiile art. 396 alin. 2 din Codul de procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 724/2021 din 15.10.2021Amână pronunţarea pentru data de 15.10.2021, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07.10.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.10.2021Admite cererea de abţinere formulată de domnul judecător Topliceanu Neculai în ceea ce priveşte soluţionarea dosarului nr. 2766/103/2020* al Tribunalului Neamţ, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Dispune înaintarea prezentului dosar, în vederea repartizării aleatorii, conform Regulamentului de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti. Fără cale de atac. Pronunţată astăzi, 06.07.2021, în conformitate cu dispoziţiile art. 402 Cod procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Preşedinte, Petronela Boţu
Incheiere abtinere din 06.07.2021