Dosar 2767/225/2021 din 29.03.2021

plângere contravenţională proces verbal de contravenţie seria DTS nr. 04436


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2767/225/2021
Data dosar:
29.03.2021
Instanta:
Judecătoria Drobeta-Turnu-Severin
Departament:
..
Obiect:
plângere contravenţională proces verbal de contravenţie seria DTS nr. 04436
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 13.05.2022 la ora 08:30

    Complet: Stagiar 1
  • Respinge plângerea

    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia tardivităţii formulării plângerii contravenţionale formulată de intimată prin întâmpinare. Respinge, ca neîntemeiată, plângerea contravenţională formulată de petentul V**** B***, în contradictoriu cu intimata Direcţia de Poliţie Locală Drobeta Turnu Severin, având ca obiect procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria DTS/CR nr. 044367/26.11.2020. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 13.05.2022.

    Hotarare 2025/2022 din 13.05.2022
  • Sedinta din data de 29.04.2022 la ora 10:30

    Complet: Stagiar 1
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 13.05.2022, pronunţarea urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.04.2022
  • Sedinta din data de 24.03.2022 la ora 08:30

    Complet: Stagiar 1
  • Repus pe rol

    Repune cauza pe rol pentru depunerea la dosarul cauzei a procesului-verbal de contravenţie seria DTS/CR nr. 044367 din 26.11.2020, avându-l drept contravenient pe petentul V**** B***. Fixează termen de judecată în data de 29.04.2022, ora 10:30, sala 6, complet Stagiar 1, pentru când se citează părţile, iar intimatul cu menţiunea expresă de a depune în copie lizibilă procesul-verbal de contravenţie seria DTS/CR nr. 044367 din 26.11.2020, avându-l drept contravenient pe petentul V**** B***. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 24.03.2022.

    Incheiere de sedinta din 24.03.2022
  • Sedinta din data de 11.03.2022 la ora 10:00

    Complet: Stagiar 1
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 24.03.2022, pronunţarea urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică de la 11.03.2022.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.03.2022
  • Sedinta din data de 21.01.2022 la ora 09:30

    Complet: Stagiar 1
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 11.03.2022. Emite adrese către DITL Dr.Tr.Severin şi IPJ Mehedinţi

    Incheiere de sedinta din 21.01.2022
  • Sedinta din data de 17.11.2021 la ora 09:30

    Complet: Stagiar 1
  • Amână cauza

    Uneşte cu fondul cauzei excepţia tardivită?ii introducerii plângerii contravenţionale invocată de intimat prin întâmpinare. Încuviinţează pentru petent proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei. Încuviinţează pentru intimat proba cu înscrisuri, audierea în calitate de martor a numitului Ochea Emil, persoană care a făcut sesizarea şi proba cu planşele foto. Se citează martorul Ochea Emil la adresa menţionată în cuprinsul întâmpinării. Amână judecarea cauzei la 21.01.2022, ora 09,30.

    Incheiere de sedinta din 17.11.2021
  • Sedinta din data de 06.10.2021 la ora 09:30

    Complet: Stagiar 1
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 17.11.2021, pentru a se emite adresă către intimată.

    Incheiere de sedinta din 06.10.2021
  • Sedinta din data de 30.06.2021 la ora 09:30

    Complet: Stagiar 1
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 06.10.2021, sala 6, pentru administrarea probelor încuviinţate la acest termen de judecată.

    Incheiere de sedinta din 30.06.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD