M****** T**** V*****
InculpatÎn baza art.421 pct.2 lit.a C.proc.pen. admite apelul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CLUJ NAPOCA împotriva sentinţei penale nr. 634 din 10 august 2020 a Judecătoriei Cluj Napoca, pe care o desfiinţează doar cu privire la omisiunea instanţei de a aplica pedepsele accesorii la pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea prev.de art.335 alin.2 C.p. şi judecând: Menţine pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată inculpatului MTV, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, prev.de art.335 al.2 Cp, cu aplic.art.396 al.10 C.p.p. , precum şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a alege, prev.de art.66, alin.1, lit.a, b şi d din Codul penal pe o perioadă de 2 ani. Face aplic.art.65, 66 lit.a,b,d Cp. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, azi 06 decembrie 2021.
Hotarare 1520/2021 din 06.12.2021Amânată pronun?area pentru 6 decembrie 2021 când solutia va fi pusă la dispoziţia părţilor şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.11.2021