M****** F*****
PetentI************ D* P****** B****
IntimatRespinge plângerea contravenţională formulată de petentul M.F., în contradictoriu cu intimatul I.D. P.J.B., ca neîntemeiată. Menţine procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria PBHX nr. 367338 din data de 12.09.2021, ca fiind legal şi temeinic întocmit. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Marghita. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 28.01.2022.
Hotarare 70/2022 din 28.01.2022În baza art. 396 alin. (2) Cod procedură civilă, având nevoie de timp pentru a delibera, va amâna pronunţarea cauzei la data de 28 ianuarie 2022, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.01.2022În baza art. 396 alin. (2) Cod procedură civilă, având nevoie de timp pentru a delibera, va amâna pronunţarea cauzei la data de 26 ianuarie 2022, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.01.2022