Dosar 2768/86/2021/a1 din 24.11.2021

procedura insolvenţei


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2768/86/2021/a1
Data dosar:
24.11.2021
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia a II-a civilă
Obiect:
procedura insolvenţei
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 20.10.2021 la ora 09:00

    Complet: C7FF
  • Legea 85/2006 privind insolventa

    Respinge contesta?ia formulată de debitoarea SC AEC MOTOR PARTS SRL, ca neîntemeiată. Admite cererea creditorului S* D**** G*** S**. În temeiul art. 72 alin. (1) si (6) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolven?ei şi de insolven?ă, dispune deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva debitorului SC AEC MOTOR PARTS SRL, înregistrată la Registrul Comerţului cu nr. J33/1188/2018. În temeiul art. 73 şi art. 45 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, desemnează în calitate de administrator judiciar provizoriu pe practicianul în insolvenţă A**** I********** care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 din lege, cu un onorariu provizoriu în cuantum de 1.500 lei. Pune în vedere administratorului judiciar ca la prima şedinţă a adunării creditorilor să supună la vot confirmarea sa şi onorariul provizoriu. Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitorul are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără a avea, în prealabil, avizul administratorului judiciar, acordat în conformitate cu prevederile art. 5 pct. 66 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, obligaţia de notificare revenind administratorului judiciar. Stabileşte în sarcina debitorului obligaţia de a depune la dosarul cauzei actele şi informaţiile prevăzute de art. 67 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii. Stabileşte în sarcina debitorului obligaţia de a pune la dispoziţia administratorului judiciar ?i a creditorului deţinând cel puţin 20% din valoarea totală a creanţelor cuprinse în tabelul definitiv de creanţe toate documentele, informaţiile cerute cu privire la activitatea ?i averea debitorului, precum şi lista cuprinzând plăţile efectuate în ultimele 6 luni anterioare deschiderii procedurii şi transferurilor patrimoniale efectuate în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii. Dispune ca administratorul judiciar să efectueze, în termen de 60 de zile de la data deschiderii procedurii, inventarierea bunurilor din averea debitorului, luând măsuri pentru îndeplinirea, acolo unde este cazul, a formalită?ilor de publicitate prevăzute de art. 101 alin.2 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. În temeiul art. 92 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, dispune ca administratorul judiciar să întocmească şi să prezinte în termen de maximum 20 de zile de la data desemnării sale, un raport prin care să propună fie continuarea perioadei de observaţie din procedura generală, fie intrarea în procedura simplificată, cu obligaţia de a notifica creditorii şi debitorul în cazul formulării unei propuneri de trecere a debitorului în faliment în procedura simplificată. Stabileşte în sarcina administratorului judiciar obligaţia de a depune la dosar un raport asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitorului, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, conform prevederilor art. 97 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, până la data de 29.11.2021. Fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor la 06.12.2021. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea ?i publicarea tabelului preliminar al creanţelor la 23.12.2021. Fixează termenul pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor la 18.01.2022. Fixează şedinţa adunării creditorilor la data de 28.12.2021, ora 11:00, la sediul administratorului judiciar provizoriu şi convoacă creditorii debitorului, prilej cu care se va pune în discuţie confirmarea acestuia/desemnarea administratorului judiciar şi onorariul. În temeiul art. 99 alin. 1 ?i alin. 3 din Legea nr. 85/2014, dispune trimiterea de către lichidatorul judiciar, potrivit prevederilor Codului de procedură civilă, a notificării deschiderii procedurii către debitor, asociaţi, acţionari, creditori şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Suceava în vederea efectuării menţiunii corespunzătoare, precum şi publicarea acesteia în Buletinul procedurilor de insolvenţă şi într-un ziar de largă circulaţie. În temeiul art. 100 alin.1 din Legea nr. 85/2014, dispune trimiterea, de îndată si, în orice caz, cu cel puţin 10 zile înainte de împlinirea termenului-limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor, a notificării deschiderii procedurii cuprinzând măsurile întreprinse, condi?iile ?i termenele stabilite către toţi creditorii, de către lichidatorul judiciar numit în prezenta cauză. În temeiul art. 76 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, dispune comunicarea încheierii de deschidere a procedurii către instanţele judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitorului declarat la registrul comerţului, şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi. Dispune indisponibilizarea părţilor sociale în registrul special de evidenţă. În temeiul art. 39 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, dispune deschiderea de către debitor a unui cont bancar, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de două zile de la notificarea deschiderii procedurii. În caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. Dispune, în sarcina administratorului judiciar, obligaţia de a depune rapoarte privind modul de îndeplinire a atribuţiilor sale, cu indicarea, dacă este cazul, a stadiului efectuării inventarierii, cu justificarea cheltuielilor, cu arătarea onorariului încasat ?i a modalită?ii de calcul al acestuia, la fiecare termen de continuare a procedurii, potrivit art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2014. Fixează termen pentru continuarea procedurii la data de 07.12.2021, ora 09:00, complet C7FF, pentru care se vor cita părţile prin BPI. Executorie de drept. Cu drept de opozi?ie în termen de 10 zile de la notificare pentru creditori. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune, sub sancţiunea nulităţii, la Tribunalul Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, data de 20.10.2021.

Flux dosar


Actualizare GRPD