Dosar 2768/86/2021/a4 din 29.12.2021

acţiune în anulare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2768/86/2021/a4
Data dosar:
29.12.2021
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia a II-a civilă
Obiect:
acţiune în anulare
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.11.2022 la ora 09:00

    Complet: C7FF
  • Legea 85/2006 privind insolventa

    Respinge, ca neîntemeiată, cererea de anulare formulată de administratorul judiciar A**** I****, în contradictoriu cu pârâţii SC AEC MOTOR PARTS SRL, E*** C*****, E********* L** şi D**** G*** S** Bucureşti. Cu drept de apel în 7 zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Tribunalul Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei, conform art. 396 alin.2 Cod de procedură civilă, astăzi, 15.11.2022.

    Hotarare 324/2022 din 15.11.2022
  • Sedinta din data de 01.11.2022 la ora 10:00

    Complet: C7FF
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea cauzei la data de 15.11.2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 01.11.2022.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.11.2022
  • Sedinta din data de 04.10.2022 la ora 10:00

    Complet: C7FF
  • Amână cauza

    În vederea soluţionării cauuei,

    Incheiere de sedinta din 04.10.2022
  • Sedinta din data de 28.06.2022 la ora 09:00

    Complet: C7FF
  • Amână cauza

    Având în vedere lipsa de procedură cu pârâta E********* L** de la acest termen de judecată,

    Incheiere de sedinta din 28.06.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD