B***** E*****
PetentC****** J******** D* A******* A L**** 1****** S*** M***
IntimatC****** L***** D* A******* A L**** F******* F****** A C****** C*********
IntimatRespinge ac?iunea civilă formulată de reclamantul B***** E*****, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală de Aplicare a Legii Fondului Funciar Craidorolţ şi Comisia Jude?eană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Trenurilor Satu Mare, având ca obiect fond funciar, ca neîntemeiată. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Carei ?i se va judeca la Tribunalul Satu Mare. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei, azi, 21 noiembrie 2022.
Hotarare 1385/2022 din 21.11.2022Amânarea judecării cauzei la data de 21.11.2022, ora 11:00, sala 1, complet C3 CF, şedinţă publică, pentru administrarea probaţiunii şi emiterea adresei. Revine cu adresă către Comisia Locală Craidorolţ pentru a comunica dacă terenul aflat la numărul de recenzare 55, în suprafa?ă de 2.200 mp, a fost cooperativizat sau nu şi în ce an, respectiv data intrării terenului în patrimoniul cooperativei agricole de producţie, o copie a registrului agricol cu men?ionarea datei de la care figurează reclamantul cu această suprafa?ă în registrul agricol, precum şi indicarea stadiul solu?ionării cererii nr. 125/16.02.2022 privind pe reclamant. Pune în vedere reclamantului să depună un extras CF al imobilului în litigiu, iar în cazul în care imobilul nu este înscris în cartea funciară, se va anexa un certificat emis de OCPI-BCPI Carei care atestă acest fapt, precum şi dovada calităţii de moştenitor a reclamantului, în ceea ce-l priveşte pe B***** E***** care apare înscris în certificatul de atestare fiscală. Reclamantul, pârâta Comisia Judeţeană Satu Mare şi Comisia Locală Craidorolţ au TC potrivit art. 229 alin. 1 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26.09.2022.
Incheiere de sedinta din 26.09.2022Amânarea judecării cauzei la data de 26.09.2022, ora 09:00, sala 1, complet C3 CF, şedinţă publică, pentru administrarea probaţiunii şi emiterea adreselor. Emiterea unei adrese la Comisia Locală Craidorolţ pentru a comunica dacă terenul aflat la numărul de recenzare 55, în suprafa?ă de 2.200 mp, a fost cooperativizat sau nu şi în ce an, respectiv data intrării terenului în patrimoniul cooperativei agricole de producţie, o copie a registrului agricol cu men?ionarea datei de la care figurează reclamantul cu această suprafa?ă în registrul agricol, precum şi indicarea stadiul solu?ionării cererii nr. 125/16.02.2022 privind pe reclamant. Pune în vedere reclamantului să depună un extras CF al imobilului în litigiu, iar în cazul în care imobilul nu este înscris în cartea funciară, se va anexa un certificat emis de OCPI-BCPI Carei care atestă acest fapt. Reclamantul şi pârâ?ii Comisia Judeţeană Satu Mare, şi Comisia Locală Craidorolţ au TC potrivit art. 229 alin. 1 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.05.2022.
Incheiere de sedinta din 23.05.2022Pentru a se solicita relaţii.
Incheiere de sedinta din 11.04.2022Pentru ca petentul să depună la dosar dovada refuzului de atribuire în proprietate a terenului, potrivit art. 36 alin.2 din L.18/1991.
Incheiere de sedinta din 07.02.2022