P******** D* P* L**** J********** O******* S*******
PetentS* L***** S*** P*** R***** L**** A************ H**** I***
Parte vătămatăAdmite cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria Odorheiu Secuiesc şi în consecinţă: În baza art. 318 alin. 15 Cod procedură penală constată legalitatea şi temeinicia ordonanţei din 29 septembrie 2021 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Odorheiu Secuiesc dată în dosar nr. 403/279/P/2019 şi confirmă renunţarea la urmărirea penală în cauza având ca obiect săvârşirea infracţiunii de producerea în orice mod, importul, exportul, depozitarea, oferirea spre vânzare ori vânzarea unor mărfuri sau servicii purtând menţiuni false privind brevetele de invenţii, brevetele pentru soiuri de plante, mărcile, indicaţiile geografice, desenele ori modelele industriale, topografiile de produse semiconductoare, alte tipuri de proprietate intelectuală, cum ar fi aspectul exterior al firmei, designul vitrinelor sau cel vestimentar al personalului, mijloacele publicitare şi altele asemenea, originea şi caracteristicile mărfurilor, precum şi cu privire la numele producătorului sau al comerciantului, în scopul de a-i induce în eroare pe ceilalţi comercianţi şi pe beneficiari, faptă prev. şi ped. de art. 5, lit.f, din Legea nr. 11/1991, privind concurenţa neloială (persoană vătămată LUTRIX S.R.L.). În baza art. 275 alin. 5 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu din 18 octombrie 2021.
Hotarare 422/2021 din 18.10.2021