Z******* A**************
ReclamantD******* J******** P***** S**** Ş* T****** B**************
PârâtAdmite acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul Z******* A************** în contradictoriu cu pârâta D******* J******** P***** S**** Ş* T****** B************** şi, în consecinţă: obligă pârâta să emită decizie/decizii de salarizare în vederea egalizării salariului de bază brut al reclamantului, începând cu data de 1.11.2019, la nivelul maxim al salariului aflat în plată în cadrul altor instituţii similare aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, pentru funcţia publică de execuţie – inspector, clasa I, grad profesional superior, gradaţia 5, respectiv suma de 6108 lei; obligă pârâta la plata diferenţelor salariale rezultate din recalcularea salariului de bază brut al reclamantului, începând cu data de 1.11.2019 prin raportare la nivelul maxim indicat, sume care vor fi actualizate cu indicele de inflaţie de la data scadenţei fiecărui salariu şi până la data plăţii efective.Obligă pârâta să achite reclamantului suma de 1895,04 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Bistriţa-Năsăud, sub sancţiunea nulităţii, conform art. 490 alin. 1 din Codul de procedură civilă. Pronunţată astăzi, 15 aprilie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, conform art.396 alin.2 Cod de procedură civilă.
Hotarare 106/2022 din 15.04.2022amâna pronunţarea hotărârii judecătoreşti pentru data de 15.04.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor conform art. 396 alin. (2) C.pr.civ.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.04.2022amâna pronunţarea hotărârii judecătoreşti pentru data de 01.04.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor conform art. 396 alin. (2) C.pr.civ.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.03.2022