G**** I**
InculpatS****** M******
Parte vătămatăS******* C***** M******** D* U****** T********
Parte vătămatăÎn temeiul art. 193 alin. (2) C.pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1) şi (2) C.proc.pen., condamnă pe inculpatul G**** I**, la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prev. şi ped. de art. 193 al. 2 al. 2 C. pen. (faptă din data de 26.07.2018). În temeiul art. 67 alin. (1) C.pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C.pen., (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o durată de 2 ani, calculată de la rămânerea definitivă a prezenţei sentinţe penale, conform art. 68 alin. (1) lit. b) C.pen. În temeiul art. 65 alin. (1) C.pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C.pen., (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), care se va executa în condiţiile art. 65 alin. (3) C.pen. În temeiul art. 91 alin. (1) C.pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an închisoare. În temeiul art. 92 alin. (1) C.pen., stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, astfel cum prevede art. 92 alin. (2) C.pen. În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., obligă inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C.pen., impune inculpatului obligaţia să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Timiş sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. (3) C.pen., impune inculpatului obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 100 de zile, la una dintre următoarele două instituţii: S.C. Pieţe S.A. sau S.C. Horticultura S.A., în conformitate cu dispoziţiile art. 404 alin. (2) C.proc.pen. şi ale art. 57 din Legea 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. În temeiul art. 94 alin. (1) C.pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) – e) se vor comunica Serviciului de Probaţiune Timiş. În temeiul art. 94 alin. (2) C.pen., supravegherea executării obligaţiilor prevăzute de art. 93 alin. (2) lit. b) ?i art. 93 alin. (3) C.pen. se va face de Serviciului de Probaţiune Timiş. În temeiul art. 404 alin. (2) C.proc.pen. raportat la art. 96 C.pen., atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse, precum şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credin?ă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obliga?iile impuse ori stabilite de lege ori nu îndepline?te integral obliga?iile civile stabilite prin hotărâre sau săvâr?e?te o nouă infrac?iune, instan?a revocă suspendarea ?i dispune aplicarea ?i executarea pedepsei în regim de deten?ie. Constată că, în baza art. 24 al. 1 C. proc. pen şi art. 1391 al. 4 C. civ., la termenul din data de 17.02.2022 acţiunea civilă exercitată de către Solomon Ioan a fost respinsă ca inadmisibilă. În temeiul art. 19, art. 25 şi art. 397 alin. 1 Cod procedură penală, raportat la art. 1357 ?i urm. Cod civil, art. 49 alin.1 şi art. 54 alin. 2 din Legea nr. 136/1995 admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara, cu şi obligă inculpatul să plătească suma de 135,629 lei cu titlu de daune materiale, în ceea ce priveşte victima S****** M******. În temeiul art. 274 alin. (1) C.proc.pen., obligă pe inculpatul G**** I** la plata sumei de 1800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat din care 500 lei în cursul urmăririi penale ?i 1.500 lei în cursul judecă?ii şi a camerei preliminare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată astăzi, 07.06.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1640/2022 din 07.06.2022Amana pronuntarea la data de 07.06.2022
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.06.2022Amana pronuntarea la data de 03.06.2022
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.05.2022Stabileşte termen pentru deliberare, redactare şi pronunţare la data de 05.05.2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.04.2022se emite adresa catre IPJ timiş
Incheiere de sedinta din 31.03.2022se citeaza martorii
Incheiere de sedinta din 17.02.2022