A******** G******
InculpatÎn temeiul art. 396 alin. 1, 2 şi 10 C.p.p. rap. la art. art.335 alin. 1 Cp, condamnă pe inculpatul A******** G******, …, la pedeapsa de 1 an închisoare sub aspectul săvâr?irii infrac?iunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere (fapta din data de 12.10.2017). În temeiul art. 396 alin. 1, 2 şi 10 C.p.p. rap. la art. art.336 alin. 1 Cp, condamnă pe inculpatul A******** G******, la pedeapsa de 1 an închisoare sub aspectul săvâr?irii infrac?iunii de conducerea unui vehicul sub influen?a alcoolului sau a altor substan?e (fapta din data de 12.10.2017). Constată că faptele ce fac obiectul prezentei cauze sunt concurente cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin prin sentinţa penală nr. 353 a Judecătoriei Cornetu, definitivă prin neapelare la data de 08.01.2021. În temeiul art. 97 alin 1 C.pen., anulează suspendarea sub supraveghere dispusă prin sentinţa penală nr. 353 a Judecătoriei Cornetu, definitivă prin neapelare la data de 08.01.2021. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 1 an şi 3 luni închisoare în pedepsele componente, acelea de 1 an respectiv 9 luni închisoare, pe care le repune în individualitatea lor, şi dispune înlăturarea sporului de 3 luni închisoare, adăugat în procesul de contopire al pedepselor astfel descontopite. În temeiul art. 39 alin. 1 lit. b) C.pen., contope?te pedepsele dispuse în prezenta cauză cu cele de mai sus, astfel că aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de o treime din totalul de 2 ani şi 9 luni al celorlalte treipedepse, anume 11 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 1 ani şi 11 luni închisoare. În temeiul art. 97 alin. 2 rap. la art. 91 C.p., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, calculat de la data rămânerii definitive a sp nr. 353 a Judecătoriei Cornetu, anume 08.01.2021. În baza art. 93 alin. 1 C.pen., impune inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Ilfov, la datele fixate de către această instituţie. - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa. - să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile. - să comunice schimbarea locului de muncă. - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b C.pen., impune inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 C.pen., obligă inculpatul ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 120 de zile, în cadrul SC. Parcuri, Servicii & Prod Pantelimon SRL, sau Şcoala nr. 1 cu clasele V-VIII potrivit deciziei consilierului de probaţiune, din care se scad zilele executate în baza sp nr. 353 a Judecătoriei Cornetu. În baza art. 404 alin. 2 C. proc. pen, atrage atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, prevăzute de art. 96 C. pen. În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen, obligă inculpatul la 2000 de lei, cheltuieli judiciare avansate de către stat, din care 1200 lei aferenţi fazei de urmărire penală. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată astăzi 19.05.2022, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 332/2022 din 19.05.2022În temeiul art. 391 alin. 1 şi 2 şi 405 alin. 1 C.proc.pen., stabileşte termenul de pronunţare la data de 19.05.2022, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26.04.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.04.2022