C****** V*****
InculpatC***** V*******
Parte civilăÎn baza art. 396 alin. 1 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul C****** V*****, la pedeapsa de 1800 lei amendă penală (180 zile-amendă a câte 10 lei pe zi), pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, prevăzută de art. 253 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1, art. 43 alin. 5 Cod penal (faptă săvârşită la data de 27.12.2020). Pune în vedere inculpatului prevederile art. 63 din Codul penal, potrivit cărora în cazul sustragerii cu rea-credinţă de la executarea amenzii penale în sumă de 1800 lei, instanţa va înlocui această pedeapsă cu pedeapsa de 180 zile închisoare. În temeiul art. 397 alin. 1 Cod procedură penală cu referire la art. 25 Cod procedură penală, raportat la art. 1349 alin. 1 şi 2, art. 1357 din Codul civil admite, în parte, acţiunea civilă şi obligă inculpatul C****** V***** să plătească părţii civile Cazacu Viorel suma de 400 lei, reprezentând despăgubiri materiale. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul C****** V***** la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, sumă care include şi cheltuielile judiciare din cursul urmăririi penale. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată prin punerea hotărârii la dispoziţia inculpatului, a părţii civile şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 10.01.2023.
Hotarare 44/2023 din 10.01.2023Amână pronunţarea în cauză la data de 10.01.2023. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 05.12.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.12.2022I N S T A N ? A Având în vedere principiul nemijlocirii va dispune citarea inculpatului cu mandat de aducere pentru ca acesta să-?i exprime pozi?ia în sensul dacă dore?te să dea sau nu declara?ie în fa?a instan?ei, Pentru a se cita inculpatul cu mandat de aducere, D I S P U N E : Amână judecarea cauzei pentru termenul de judecată din data de 05.12.2022, ora 09.00, pentru când persoana vătămată are termenul în cuno?tin?ă. Se cita inculpatul cu mandat de aducere. Pronun?ată în ?edin?a publică, azi, 26.09.2022.
Incheiere de sedinta din 26.09.2022I N S T A N ? A Pentru a se cita persoana vătămată cu mandat de aducere, D I S P U N E : Amână judecarea cauzei pentru termenul de judecată din data de 06.06.2022, ora 15.15, pentru când inculpatul are termenul în cuno?tin?ă . Se citează persoana vătămată cu mandat de aducere. Pronun?ată în ?edin?a publică, azi, 11.04.2022.
Incheiere de sedinta din 11.04.2022I N S T A N ? A Pentru a se cita persoana vătămată cu men?iunea că prezen?a în fa?a instan?ei este obligatorie, în vederea audierii , sub sanc?iunea amenzii judiciare, D I S P U N E : Amână judecarea cauzei pentru termenul de judecată din data de 11.04.2022, ora 09.25, pentru când inculpatul are termenul în cuno?tin?ă . Se citează persoana vătămată cu men?iunea că prezen?a în fa?a instan?ei este obligatorie, în vederea audierii , sub sanc?iunea amenzii judiciare. Pronun?ată în ?edin?a publică, azi, 25.10.2021.
Incheiere de sedinta din 31.01.2022I N S T A N ? A Pentru a se emite mandat de aducere pe numele inculpatului, D I S P U N E : Amână judecarea cauzei pentru termenul de judecată din data de 31.01.2022, ora 09.40, pentru când persoana vătămată ?i inculpatul au termenul în cuno?tin?ă . Se emite mandat de aducere pe numele inculpatului. Pronun?ată în ?edin?a publică, azi, 25.10.2021.
Incheiere de sedinta din 25.10.2021