S* P***** P*** S**
ReclamantS* V** I** R****** I** S*
PârâtIa act şi consfinţeşte învoiala părţilor conform contractului de tranzacţie încheiat la 11.05.2022 (al cărei conţinut va fi redat integral). Cu drept de recurs pentru motive procedurale în termen de 30 de zile de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI-a Civilă. Pronunţată astăzi, 09.06.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1346/2022 din 09.06.2022Pentru a da posibilitatea partilor sa stinga litigiul pe cale amiabila, amana cauza la data de 09.06.2022, ora 09.00.
Incheiere de sedinta din 12.05.2022În temeiul art.200 alin.4 Cod de procedură civilă anulează în parte cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată, respectiv în ceea ce priveşte capătul de cerere prin care se solicită pronunţarea unei sentinţe care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare pentru cele două autovehicule. Dispune continuare procedurii prealabile şi comunicarea cererii de chemare în judecată, înscrisurilor ataşate, precum şi a cererii precizatoare către pârâtă cu menţiunea că are obligaţia de a depune întâmpinare, în termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a propune probe şi invoca excepţii, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel. Cu drept de cerere de reexaminare în 15 zile de la comunicare. Pronunţată astăzi, 25.10.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiereanularecerere din 25.10.2021