C****** E***
Parte civilăP** R*** A*****
ApelantP********** B*** M***
IntimatC****** E*** L* D*** H***** E******
Parte civilăÎn baza art. 396 alin. (1) şi (10) din C. proc. pen., condamnă pe inculpatul POP RAUL -ADRIAN, la pedeapsa închisorii de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. (1) raportat la art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) şi alin. (2) lit. b) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. În temeiul art. 91 alin. (1) din C. pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani. În baza art. 92 alin. (1) din C. pen., stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani. În temeiul art. 93 alin. (1) din C. pen., obligă inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere stabilit, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) din C. pen., obligă inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere stabilit, să execute următoarele obligaţii: a) să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională; b) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. (3) din C. pen., inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunitaţii, la dispoziţia Primăriei Bobîlna, jud. Cluj sau a Primăriei Dej, jud. Cluj, pe o perioadă de 120 de zile, afară de situaţia în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Atrage atenţia inculpatului asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere, potrivit art. 96 din C. pen. Constată că, în perioada 16.07.2020 - 10.02.2021, inculpatul a executat pedeapsa închisorii, în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 1303 din 11.12.2019. În baza art. 397 alin. (1) raportat la art. 23 alin. (2) din C. proc. pen., ia act de recunoaşterea, de către inculpat, a pretenţiilor civile formulate de către partea civilă C****** E*** şi obligă inculpatul să îi achite suma de 526 lei cu titlu de despăgubiri. În temeiul art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., obligă inculpatul să achite către stat suma de 1350 lei, reprezentând cheltuieli judiciare, din care 650 lei ocazionate de faza de urmărire penală. În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare privind avocatul din oficiu al inculpatului rămân în sarcina statului. Stabileşte suma de 868 lei, reprezentând onorariu pentru avocatul din oficiu, în favoarea doamnei avocat Roxana Ştef, care se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei, conform art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţie prin mijlocirea grefei, azi, 10.03.2022.
Hotarare 251/2022 din 10.03.2022Amânarea pronunţării hotărârii pentru data de 10.03.2022, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.02.2022Admite declaraţia de abţinere formulată în prezenta cauză de către domnul judecător Tocan Horia-Ovidiu şi dispune ca aceasta să nu participe în continuare la soluţionarea prezentei cauze. Prezenta încheiere nu este supusă niciunei căi de atac. Pronunţată în şedinţa publică din 11.03.2021.
Incheiere abtinere din 11.03.2021