Ţ**** A***** C*********
Apelant InculpatÎn baza art. 421 pct. 1 lit. b din C.p.p. admite apelul declarat de către inculpatul inculpatul Ţ.A.C.împotriva 757/8 octombrie 2021 pronunţată de Judecătoria Vişeu de Sus, pe care o vom desfiinţa cu privire la durata pedepsei principale aplicate pentru infracţiunea dedusă judecăţii şi cu privire la durata pedepsei principale rezultante şi rejudecând în aceste limite, Reduce pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului Ţ.A.C. pentru săvâr?irea la data de 15.08.2018 a infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 44 alin. 1 din Codul penal şi art. 396 alin. 10 din C.p.p. la 1 an şi 8 luni închisoare. Constată că prezenta infracţiune a fost săvâr?ită în condiţiile pluralităţii intermediare faţă de infracţiunea pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare prin sentinţa penală 95/23.05.2017 a Judecătoriei Carei, definitivă prin neapelare la data de 12.06.2017. Constată că prezenta infracţiune este concurentă cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin: sentinţa penală nr. 242/04.12.2018 a Judecătoriei Carei, definitivă prin neapelare la data de 22.12.2018, sentinţa penală 488/06.02.2019 a Judecătoriei Baia Mare, definitivă prin neapelare la data de 23.02.2019 ?i sentinţa penală 3915/7.12.2020 a Judecătoriei Baia Mare, definitivă prin neapelare la data de 29.12.2020. Constată că prin sentinţa penală 95/23.05.2017 a Judecătoriei Carei, definitivă prin neapelare la data de 12.06.2017 s-a aplicat inculpatului Ţ.A.C pedeapsa complementară a interzicerii exerci?iului drepturilor de a fi ales ?n autorită?ile publice sau ?n orice alte func?ii publice ?i de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat pe o durată de 4 ani. Constată că prin sentinţa penală 242/04.12.2018 a Judecătoriei Carei, definitivă prin neapelare la data de 22.12.2018 s-a aplicat inculpatului Ţ.A.C. pedeapsa complementară a interzicerii exerci?iului drepturilor de a fi ales ?n autorită?ile publice sau ?n orice alte func?ii publice ?i de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat pe o durată de 2 ani. Constată că prin sentin?a penală nr. 18 din 11.02.2019 a Judecătoriei Carei, definitivă prin necontestare la 5.03.2019 s-a anulat suspendarea executării pedepselor aplicate inculpatului Ţ.A.C.prin sentinţa penală 95/23.05.2017 a Judecătoriei Carei ?i prin sentinţa penală 242/04.12.2018 a Judecătoriei Carei. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 7 luni închisoare aplicată inculpatului Ţ.A.C.prin sentinţa penală 3915/7.12.2020 a Judecătoriei Baia Mare, definitivă prin neapelare la data de 29.12.2020 şi repune în individualitatea lor pedepsele următoare: - pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată pentru săvâr?irea infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. 1 din codul penal (faptă din 26.07.2016), prin sentinţa penală 95/23.05.2017 a Judecătoriei Carei, definitivă prin neapelare la data de 12.06.2017, - pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată pentru săvâr?irea infracţiunii prevăzute de art. 334 alin. 2 din codul penal (faptă din 17.03.2017), prin sentinţa penală 242/04.12.2018 a Judecătoriei Carei, definitivă prin neapelare la data de 22.12.2018, - pedeapsa de 9 luni închisoare, aplicată pentru săvâr?irea infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. 1 din codul penal (faptă din 17.03.2017), prin sentinţa penală 242/04.12.2018 a Judecătoriei Carei, definitivă prin neapelare la data de 22.12.2018, - pedeapsa de 1 an ?i 4 luni închisoare, aplicată pentru săvâr?irea infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. 1 din codul penal (faptă din 17.01.2018), prin sentinţa penală 488/06.02.2019 a Judecătoriei Baia Mare, definitivă prin neapelare la data de 23.02.2019, - pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată pentru săvâr?irea infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. 1 din codul penal cu aplicarea art. 35 alin.1 din codul penal (faptă din: 13.09.2018 ?i 19.09.2018), prin sentinţa penală 3915/7.12.2020 a Judecătoriei Baia Mare, definitivă prin neapelare la data de 29.12.2020 şi înlătură sporul aplicat. În temeiul art. 44 alin.2 din codul penal, art.40 alin.1 din codul penal şi a art. 38 alin. 1 raportat la art. 39 alin. 1 lit. b din Codul penal, contopeşte pedeapsa de un 1 ani ?i 8 luni închisoare aplicată prin prezenta cu pedepsele următoare : - pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată pentru săvâr?irea infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. 1 din codul penal (faptă din 26.07.2016), - pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată pentru săvâr?irea infracţiunii prevăzute de art. 334 alin. 2 din codul penal (faptă din 17.03.2017), - pedeapsa de 9 luni închisoare, aplicată pentru săvâr?irea infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. 1 din codul penal (faptă din 17.03.2017), - pedeapsa de 1 an ?i 4 luni închisoare, aplicată pentru săvâr?irea infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. 1 din codul penal (faptă din 17.01.2018), - pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată pentru săvâr?irea infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. 1 din codul penal cu aplicarea art. 35 alin.1 din codul penal (faptă din: 13.09.2018 ?i 19.09.2018). Aplică inculpatului Ţ.A.C. pedeapsa cea mai grea de 1 ani şi 8 luni închisoare, la care adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, adică 1 an 8 luni ?i 10 zile, rezultând pedeapsa de 3 ani 4 luni ?i 10 zile închisoare. În baza art. 45 alin. 3 lit. a din codul penal, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară alături de pedeapsa principală, drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i) C.p., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea de?inerii permisului de conducere pe o durată de 5 ani, în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. c din codul penal. În baza art. 45 alin. 5 din codul penal în referire la art. 45 alin. 3 lit. a din codul penal, aplică inculpatului Ţ.A.C.pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i din codul penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea de?inerii permisului de conducere, pe durata executării pedepsei rezultante principale, în condiţiile art.65 alin. 3 din codul penal. În baza art. 72 alin. 1 şi a art. 40 alin. 3 din codul penal, deduce din pedeapsa rezultantă de 3 ani 4 luni ?i 10 zile închisoare, perioada deja executată de 24 de ore din 17.03.2017, din 23.02.2019 la 12.05.2020 ?i din 29.12.2020 până la data de 2 iunie 2021. Menţine restul dispoziţiilor din sentinţa apelată. În baza art. 275 al. 3 din C.p.p. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul avocatului desemnat din oficiu, d-na av. D.T., în cuantum de 868 lei se avansează din FMJ. Definitivă. Pronunţată prin punerea la dispoziţia inculpatului şi a procurorului, azi 27 ianuarie 2022.
Hotarare 62/2022 din 27.01.2022În vederea deliberări, redactări şi pronunţării hotărâri stabileşte termen pentru data de 27.01.2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.01.2022