M******* A**
PârâtR** & R** S*
ReclamantA***** B**** V***** G*****
CuratorAdmite cererea de valoare redusă formulată de către reclamanta reclamantul R** & R** S*, în contradictoriu cu pârâta MA , citată şi prin afişare la uşa instanţei şi reprezentată de curatorul special A***** B**** V***** G*****. Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 1.233,98 lei, reprezentând contravaloarea facturilor emise şi neachitate, precum şi dobânda contractuală aferentă debitului principal restant, în cuantum de 0,2 % pentru fiecare zi de întârziere, calculată conform prevederilor contractuale. Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac se depune la Judecătoria Năsăud. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 16.12.2021.
Hotararecameraconsiliu572/2021 din 16.12.2021în vederea numirii în cauză a unui curator special pentru pârâtă
Incheiere de sedinta din 23.11.2021