S********* U***** C***
Apelant ReclamantD******* D* A******** S****** Ş* M*******
Intimat PârâtAdmite în parte apelul declarat de reclamantul S.U. CLUJ în numele membrului de sindicat I.S., împotriva Sentinţei civile nr. 181 din 25.01.2021 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosarul nr. 2821/117/2020, pe care o schimbă în parte în sensul că admite în parte cererea formulată de reclamantul S.U. Cluj în numele membrului de sindicat I.S. în contradictoriu cu pârâta D.A.S.M. Cluj-Napoca şi, în consecinţă: Obligă pârâta D.A.S.M. la plata către reclamanta I.S. a sumelor reprezentând sporul pentru condiţii periculoase de 15%, prevăzut în Anexa 9, pct. IV, lit. A pct. 2 din Regulamentul –cadru aprobat prin HG nr. 153/2018, pentru perioada 30.03.2018 – 30.11.2018, sume actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Obligă pârâta la plata către reclamantă a dobânzii legale penalizatoare aferente sumelor menţionate anterior, calculată începând cu data 23.07.2020 şi până la data plăţii efective. Obligă pârâta să acorde reclamantei I.S. o despăgubire echivalentă voucherelor de vacanţă, în cuantum de 1.450 lei anual, pentru perioada 2019 - 2020, proporţional cu perioada lucrată, actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Obligă pârâta să plătească reclamantei dobânda legală penalizatoare aferentă sumelor acordate cu titlu de despăgubire, calculată începând cu data 23.07.2020 şi până la plata efectivă a acestora. Obliga pârâta D.A.S.M. să-i plătească reclamantului S.U. Cluj suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale la fondul cauzei. Păstrează restul dispoziţiilor sentinţei atacate. Respinge cererea apelantului S.U. Cluj, având ca obiect acordarea cheltuielilor de judecată în apel. Definitivă. Pronunţată la data de 14 octombrie 2021 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1355/2021 din 14.10.2021Amână pronunţarea pentru data de 14 octombrie 2021, când pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.10.2021Amână pronunţarea pentru data de 11 octombrie 2021, când pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.09.2021Amână pronunţarea pentru data de 27 septembrie 2021, când pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.09.2021