S****** G*******
ReclamantP******* C****** C****
PârâtRespinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul S****** G******* în contradictoriu cu pârâtul P******* C****** C****. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. În cazul exercitării căii de atac, cererea de apel se depune la Judecătoria Curtea de Argeş, sub sancţiunea nulităţii. În conformitate cu dispoziţiile art. 402 Cod procedură civilă, pronunţarea hotărârii se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, azi 26 Mai 2022, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 542/2022 din 26.05.2022Amână pronunţarea la data de 26 Mai 2022. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10 Mai 2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.05.2022Constantă că Judecătoria Curtea de Argeş este competentă general, material şi teritorial pentru a soluţiona cauza de faţă. Admite cererea de amânare a cauzei formulată de pârât pentru imposibilitatea prezentării consilierului juridic la acest termen de judecată. Dispune ataşarea dosarului nr. 1570/216/2017. Se citează reclamantul cu menţiunea de a depune la dosar chitanţa care atestă achitarea onorariului avocaţial în cuantum de 2000 lei. Pârâtul are termenul de judecată în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la data de 10 mai 2022, ora 11:00. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22 februarie 2022.
Incheiere de sedinta din 22.02.2022