G********* V**** S**
DebitorC*** D* I********* T**** – T******* I*********
LichidatorS* J**** L*** S**
CreditorM**** F******
CreditorA*** T****
CreditorAcordă termen administrativ de control la data de 09.02.2023, pentru când practicianul în insolvenţă: - va întocmi raport de activitate, conform art. 59 al. 1 şi 2 din Legea nr. 85/2014 şi îl va depune la dosarul cauzei cel mai târziu până la data de 02.02.2023, raport prin care va informa instanţa cu privire la: o demersurile efectuate în procedură, precum şi demersurile ce urmează a le efectua. o stadiul valorificării bunurilor din patrimoniul debitoarei. - va ataşa la raport toate publicaţiile şi înscrisurile emise Totodată, pune în vedere practicianului în insolvenţă să se prezinte (sau să delege un reprezentant care să se prezinte) periodic la Serviciul Arhivă, să verifice şi să ridice de la dosarul cauzei duplicatele cererilor, dacă acestea există în duplicat, dacă nu să solicite copii de pe acestea, să le analizeze şi să ia măsurile ce se impun, măsurile luate să le insereze într-un raport pe care să-l comunice cu petenţii şi să îl publice în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, dovezile de comunicare, respectiv de publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă urmând a le depune la dosar. Pune în vedere practicianului în insolvenţă că cererile trebuie depuse în conformitate cu art. 41 alin. 4 din Legea 85/2014 rap. la art. 194 Cod procedură civilă separat de raport, iar neîndeplinirea culpabilă a obligaţiilor prevăzute de lege sau stabilite de judecătorul sindic poate duce la aplicarea unei amenzi. Dată în Camera de consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, din data de 27.10.2022.
Rezolutie din 27.10.2022TERMEN ADMINISTRATIV DE CONTROL 27.10.2022, pentru evaluare şi valorificare bunuri. Constată că a fost confirmat lichidatorul judiciar C*** D* I********* T**** – T******* I********* si i s-a stabilit onorariul.
Rezolutie din 26.05.2022TERMEN ADMINISTRATIV DE CONTROL 26.05.2022, pentru evaluare şi valorificare bunuri.
Rezolutie din 03.03.2022Ia act de faptul că, potrivit procesului verbal al adunării creditorilor din 30.08.2021, s-a hotărât faptul că nu se impune desemnarea unui comitet al creditorilor, atribuţiile acestuia urmând a fi preluate de Adunarea creditorilor; s-a confirmat în calitate de lichidator judiciar C*** D* I********* T**** – T******* I*********, cu sediul în Timişoara, str. Fratelia nr. 24, judeţul Timiş, înregistrată la U.N.P.I.R. sub nr. RFO II – 0586, având C.I.F. 37029561,cu un onorariu de 800 lei lunar+TVA, de la data deschiderii procedurii şi un onorariu de succes de 5% din sumele recuperate şi atrase în timpul procedurii, din bunurile valorificate şi din distribuirile de sume efectuate în cadrul procedurii.
Incheiere de sedinta din 28.10.2021R O M Â N I A TRIBUNALUL TIMIŞ SECŢIA A II-A CIVILĂ DOSAR NR. 2828/30/2021 ÎNCH. /01.07.2021 În temeiul art. 71 alin. (1) ?i (2) din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei ?i de insolven?ă. Dispune deschiderea procedurii simplificate a insolvenţei, prevăzută de Legea nr. 85/2014, faţă de debitoarea S.C. GILLYANNA VOGUE S.R.L., cu sediul în Ora? Reca?, Sat Năda?, str. Negoveanu, nr. 284, jude?ul Timi?, înregistrată la Oficiul Registrului Comer?ului de pe lângă Tribunalul Timi? sub nr. J35/525/2021, Cod Unic de Înregistrare 31484741. În temeiul art. 145 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, Dispune ridicarea dreptului de administrare al debitoarei. În temeiul art. 73 raportat la art. 45 alin. (1) lit. d), din Legea privind procedurile de prevenire a insolven?ei ?i de insolven?ă, văzând şi prevederile OUG nr. 86/2006, Desemnează lichidator judiciar provizoriu practicianul în insolvenţă C*** D* I********* T**** – T******* I*********, cu sediul în Timi?oara, str. Fratelia nr. 24, judeţul Timi?, înregistrată la U.N.P.I.R. sub nr. RFO II – 0586, având C.I.F. 37029561, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 64 din lege, cu o retribuţie de 5.000 lei + TVA, a cărui plată se va face din averea debitoarei, iar în lipsa disponibilităţilor în averea debitoarei, suma va fi plătită conform art. 39 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 din fondurile speciale aflate în administrarea UNPIR Timiş. În temeiul art. 147 din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei ?i de insolven?ă, Dispune notificarea deschiderii procedurii debitoarei, asociaţilor, acţionarilor, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Timiş, prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, în vederea efectuării menţiunii, precum şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi. Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanţelor la 16.08.2021. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 25.08.2021. Pune în vedere lichidatorului judiciar provizoriu sa trimită spre publicare la Buletinul Procedurilor de Insolvenţă tabelul preliminar al creanţelor şi să depună la dosar dovada publicării lui. Debitoarea, creditorii şi orice altă parte interesată vor putea să formuleze contestaţii la tabelul preliminar al creanţelor, ce vor fi depuse la tribunal în termen de 7 zile de la publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă a acestui tabel. Sub sancţiunea anulării, contestaţia va fi însoţită de dovada, în original, a achitării taxei de timbru în sumă de 200 lei, precum şi de toate înscrisurile de care partea înţelege să se folosească în dovedirea susţinerilor sale, cu arătarea oricăror alte probe care se solicită, cu excepţia celor care nu se află în posesia părţii sau nu sunt cunoscute la momentul formulării contestaţiei. Partea care formulează contestaţia trimite, cu confirmare de primire, câte un exemplar al contestaţiei şi al documentelor ce o însoţesc lichidatorului judiciar, creditorului a cărui creanţă se contestă, precum şi administratorului special. În cazul în care această obligaţie nu a fost respectată, judecătorul sindic va putea aplica, din oficiu, o amendă în condiţiile Codului de procedură civilă. Fixează termenul pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor la 20.09.2021. Fixează termenul limită pentru depunerea raportului privind cauzele ?i împrejurările care au dus la apari?ia stării de insolvenţă a debitoarei la data de 10.08.2021. Fixează data şedinţei adunării creditorilor la data de 30.08.2021, ora 1200, la sediul lichidatorului şi convoacă creditorii debitoarei. În temeiul disp. art. 59 alin. 3 din Legea nr. 85/2014. Acordă termen administrativ de control la data de 28.10.2021, pentru când lichidatorul judiciar va depune la dosar raport de activitate cu cel puţin 7 zile înainte de termenul acordat, la care va ataşa toate publicaţiile şi înscrisurile emise. Totodată, pune în vedere lichidatorului judiciar să se prezinte (sau să delege un reprezentant care să se prezinte) periodic la Serviciul Arhivă, să verifice şi să ridice de la dosar duplicatele cererilor, dacă acestea există în duplicat, dacă nu să solicite Serviciului Arhivă copii de pe acestea, să le analizeze şi să ia măsurile ce se impun, măsurile luate să le însereze într-un raport pe care să-l comunice cu petenţii şi să îl publice în B.P.I., dovezile de comunicare, respectiv de publicare în B.P.I. urmând a le depune la dosar. Dispune trimiterea notificărilor către toţi creditorii debitoarei, de către lichidatorul judiciar. Pune în vedere lichidatorului judiciar provizoriu să convoace Adunarea generală a acţionarilor, asociaţilor sau membrilor persoanei juridice, pentru desemnarea administratorului special, în termen de maximum 10 zile de la notificarea deschiderii procedurii. În temeiul art. 39 din Legea privind procedura de insolvenţă, Dispune deschiderea de către debitor a unui cont bancar din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii, în caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către lichidatorul judiciar. Eventualele disponibilităţile băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. Executorie. Cu drept de apel în 7 zile de la comunicare. Apelul se va depune la Tribunalul Timiş. Dată în Camera de Consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din data de 01 Iulie 2021. JUDECĂTOR SINDIC, LOREDANA NEAM?U
Hotarare intermediara 712/2021 din 01.07.2021