F***** P*********** S*
ReclamantC******* N******** A********** B******** S*
PârâtAdmite cererea pârâtei. Dispune suspendarea judecăţii cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului nr 2779/93/2021 aflat pe rolul Tribunalului Ilfov. Cu drept de recurs cât durează suspendarea. Cererea de recurs va fi depusă la Tribunalul Ilfov. Pronunţată azi, 11.02.2022 prin punerea la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei.
Incheiere suspendare din 11.02.2022Amână pronunţarea la data de 11.02.2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă, azi 04.02.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.02.2022Respinge declaraţia de abţinere formulată de domnul Judecător Mitroi Cosmin. Trimite dosarul completului iniţial învestit în vederea continuării judecăţii. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în temeiul art. 402 Cod procedură civilă, la data de 13.01.2022.
Incheiere de sedinta din 13.01.2022Pentru a se depune dovada achitarii taxei judiciare de timbru si pentru solutionarea cerereii de abtinere, amana judecarea cauzei si acorda termen la data de 04.02.2022, ora 10:00
Incheiere de sedinta din 07.01.2022