A******** M****
InculpatÎn baza art. 35 alin. 1, raportat la art. 41 alin. 1 Cod procedură penală, constată că Judecătoria Fălticeni este competentă material şi teritorial să soluţioneze cauza, iar în temeiul dispoziţiilor art. 346 alin. 2 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 944/P/2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni, privind pe inculpatul A******** M****, trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, faptă prev. de art. 337 din Cod Penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpat. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din 28 decembrie 2021.
Incheierefinalacamerapreliminara din 28.12.2021