N***** C*********
ReclamantA****** D* P**** Ş* I********** P***** A**********
PârâtAdmite cererea. Anulează decizia nr. 1388/28.05.2021. Obligă pârâta să emită o nouă decizie prin care să reintegreze reclamantul pe funcţia publică deţinută anterior încetării raportului de serviciu. Obligă pârâta la plata către reclamant a drepturilor salariale de care ar fi beneficiat reclamantul, începând cu data de 01.06.2021 şi până la data reintegrării efective a acestuia , actualizate cu indicele de inflaţie, cât şi la plata dobânzii legale penalizatoare aferente. Obligă pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 2000 lei, reprezentând onorariu avocat. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Gorj. Pronunţată la data de 08.12.2021, la Tribunalul Gorj, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 906/2021 din 08.12.2021Amână pronunţarea la data de 08.12.2021. Pronunţată la data de 24.11.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.11.2021Încuviinţează cererea de acordare a unui nou termen de judecată, formulată de reclamant. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 24 noiembrie 2021. Pronunţată la data de 10 noiembrie 2021.
Incheiere de sedinta din 10.11.2021