M*********** R* V***** - D******* E******** F*********
PetentA******* C******
IntimatAdmite cererea de chemare în judecată formulată de petentul MUNICIPIUL RÂMNICU VÂLCEA-DIRECŢIA ECONOMICO-FINANCIARĂ, în contradictoriu cu intimatul A******* C******. Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale în cuantum de 630 lei, aplicată intimatului prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PMSX nr. 0081055 din data de 10.04.2016, cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii pe o durată de 47 de ore, ce urmează a fi prestată conform art. 3 din O.G. nr. 55/2002 în locurile prevăzute de art. 2 din O.G. nr. 55/2002, stabilite prin hotărâre de către Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea. Cu drept de a formula cerere de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Râmnicu Vâlcea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 07.07.2021.
Hotarare 3527/2021 din 07.07.2021În baza art. 396 C.pr.civ, având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la data de 07.07.2021. Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit art. 396 alin. (2) C.pr.civ. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 23.06.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.06.2021În temeiul art. 230 C.pr.civ., din oficiu, preschimbă termenul de judecată din data de 25.05.2021, în data de 23.06.2021, ora 12.00, pentru când părţile vor fi citate cu copie a prezentei încheieri. Fără cale de atac. Pronunţată astăzi, 28.04.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere de sedinta din 28.04.2021Preschimbă, din oficiu, termenul de judecată acordat în cauză, la data de 25.05.2021 pentru când vor fi citate părţile. Pronunţată astăzi, 13.04.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei
Incheiere de sedinta din 13.04.2021