P*** T****** a** M****** D*****
IntimatP*** F******
IntimatC******** J******* A***
ApelantU******* A************ T********** A J******** A***
ApelantAdmite sesizarea din oficiu. Dispune îndreptarea erorii materiale cuprinse în dispozitivul deciziei civile nr. 960/A/22.11.2021 pronunţată în dosarul nr. 2845/271/2020 al Tribunalului Bihor în sensul menţionării corecte a sumei reprezentând despăgubirile acordate apelanţilor reclamanţi ca fiind 9476,62 lei şi nu 94476,62 lei, cum greşit s-a menţionat. Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei civile mai sus menţionate. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Bihor. Cercetată în Cameră de Consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.12.2021.
Incheierefinalacameraconsiliu din 17.12.2021Respinge ca nefondat apelul formulat de către apelanta Jude?ul Arad, în contradictoriu cu intimaţii Popa Traian, şi respectiv Piatră Balast Impex SRL, împotriva sentinţei civile nr. 440/27.01.2021 pronunţată de Judecătoria Oradea în dosarul de faţă. Admite apelul declarat de apelanţii Popa Traian şi P*** F****** împotriva sentinţei civile nr. 440/27.01.2021 pronunţată de Judecătoria Oradea, pe care o modifică în parte în sensul că obligă pârâta Judeţul Arad să achite reclaman?ilor suma de 94476,62 lei, reprezentând contravaloare despăgubire. Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii instanţei de fond. Obligă Judeţul Arad la plata către apelanţii Popa Traian şi P*** F****** a sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Bihor. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei, azi, 22.11.2021.
Hotarare 960/2021 din 22.11.2021amână pronuntarea pentru data de 22.11.2021;
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.11.2021amana pronuntarea pentru data de 08.11.2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.10.2021amana pronuntarea pentru data de 26.10.2021;
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.10.2021