A****** I***
InculpatÎn baza art. 335, alin.1 C.pen., cu aplicarea art. 375 C.pr.pen dispune condamnarea inculpatului A.I. la pedeapsa închisorii de 9 luni pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere. În baza art. 336, alin.1 C.pen., cu aplicarea art. 375 C.pr.pen dispune condamnarea inculpatului A.I. la pedeapsa închisorii de 1 an şi 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului. În baza art. 337, C.pen., cu aplicarea art. 375 C.pr.pen dispune condamnarea inculpatului A.I. la pedeapsa închisorii de 9 luni pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice. În baza art.38, alin.1 C.pen şi art. 39, alin.1, lit. b contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta hotărâre, urmând a aplica pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 6 luni la care se adaugă un spor de 6 luni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 1 an şi 12 luni închisoare. În baza art. 91 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei principale de 1 an şi 9 luni închisoare sub supraveghere. În baza art. 92 C.pen. stabileşte termen de supraveghere pe o perioadă de 2 ani şi 4 luni, care curge de la data rămânerii definitive a acestei sentinţe. În baza art. 93, alin.1 C.pen. pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Neamţ, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin.2 lit. a, C.pen. obligă inculpatul să urmeze un curs de pregătire şcolară ori calificare profesională. În baza art.93, alin.3 C.pen. pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pentru o perioadă de 80 de zile în cadrul Primăriei com. Ghindăoani, jud. Neamţ sau în cadrul Primăriei com. Crăcăoani, jud. Neamţ, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen. În baza art.274 alin.1 C.pr.pen. obligă inculpatul să plătească către stat suma de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile care curge de la comunicare. Pronun?ată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor de către grefa instan?ei, azi, 13.05.2022.
Hotarare 92/2022 din 13.05.2022Amână pronuntarea în cauză la data de 13.05.2022. Pronunţată prin punerea solutiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 20.04.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.04.2022Amână pronuntarea în cauză la data de 20.04.2022. Pronunţată prin punerea solutiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 24.03.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.03.2022