H****** M******
ContestatorI************ L**
IntimatAdmite acţiunea formulată de contestatoarea H****** M******, în contradictoriu cu intimata I************ L**. Constată că a operat prescripţia dreptului creditoarei intimate de a obţine executarea silită a contestatoarei în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. RF08442536232/21.09.2006, încheiat cu SC Raiffeisen Bank SA. Dispune anularea tuturor actelor de executare efectuate în dosarul execuţional nr. 1116/ex/2021 al BEJ Căianu Sergiu Titu, precum şi a executării silite înseşi. Dispune restituirea către contestatoare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 10 lei, achitate de aceasta cu chitanţa seria POSTA 155243 nr. 919427, în data de 27.07.2021, respectiv a sumei de 990 lei, achitate cu chitanţa seria POSTA 155243 nr. 952958, în data de 29.10.2021, la momentul rămânerii definitive a soluţiei pronunţate de instanţă în prezenta cauză. Ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată de către părţi. Executorie. Cu apel în termen de 10 de zile de la comunicare, apelul se va depune la Judecătoria Timişoara. Pronunţată azi, 03.12.2021 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 15373/2021 din 03.12.2021