T***** S**** Z*****
CondamnatÎn baza art. 278 Cod procedură penală, admite cererea formulată de Serviciul Evidenţă Persoane Private de Libertate din cadrul Penitenciarului Oradea şi, pe cale de consecinţă: Îndreaptă erorile materiale strecurate în minuta şi dispozitivul sentinţei penale nr. 66/PI din 07 iulie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. 284/35/P/2021, în sensul că, la alineatul (1) al acestora, în loc de: „ În baza art. 166 alin. 3 şi 6 din Legea 302/2004, republicată, admite sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea privind cererea formulată de autorităţile judiciare din Ungaria de transferare a persoanei condamnate TORDAI SORIN-ZOLTAN,pentru continuarea executării pedepsei închisorii într-un penitenciar din România” se va citi: baza art. 166 alin. 3 şi 6 din Legea 302/2004, republicată, admite sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea privind cererea formulată de autorităţile judiciare din Ungaria de transferare a persoanei condamnate TORDAI SORIN-ZOLTAN, CNP---, pentru continuarea executării pedepsei închisorii într-un penitenciar din România”, iar la alineatele (2) ale acestora, în loc de: „În baza art. 167 din Legea 302/2004, republicată, dispune recunoaşterea şi punerea în executare a sentinţei penale nr. 9.B.408/2017/46 din data de 06.06.2018 pronunţată de Tribunalul Debrecen, hotărâre modificată prin decizia penală nr. Bf.II.600/2018/21 pronunţată la data de 16.01.2019 de Curtea de Apel Debrecen prin care s-a majorat pedeapsa aplicată persoanei condamnate TORDAI SORIN-ZOLTAN la 12 ani închisoare în regim de detenţie, pentru comiterea infracţiunilor de omor calificat, prev. de art. 10 raportat la art. 160 din Codul penal al Republicii Ungaria ungar şi viol, prev. de art. 197 din Codul penal al Republicii Ungaria, având corespondent în art. 189 alin. 1 şi art. 218 alin. 1 din Codul penal român.” se va citi: „În baza art. 167 din Legea 302/2004, republicată, dispune recunoaşterea şi punerea în executare a sentinţei penale nr. 9.B.408/2017/46 din data de 06.06.2018 pronunţată de Tribunalul Debrecen, hotărâre modificată prin decizia penală nr. Bf.II.600/2018/21 pronunţată la data de 16.01.2019 de Curtea de Apel Debrecen prin care s-a majorat pedeapsa aplicată persoanei condamnate TORDAI SORIN-ZOLTAN la 12 ani închisoare în regim de detenţie, pentru comiterea tentativei la infracţiunea de omor calificat, prev. de art. 10 raportat la art. 160 din Codul penal al Republicii Ungaria şi a infracţiunii de viol, prev. de art. 197 din Codul penal al Republicii Ungaria, având corespondent în art. 32 rap. la art. 189 alin. 1 şi art. 218 alin. 1 din Codul penal român.” Cu drept de apel în 10 zile de la pronunţare cu procurorul şi comunicare cu persoana condamnată. Pronunţată în şedinţa publică din 03 martie 2022.
Incheiere indreptare eroare materiala din 03.03.2022Prin rezoluţia din 02.07.2021 s-a preschimbat termenul de judecată din data de 14.10.2021 pentru data de 07.07.2021, ora 9.30.
Rezolutie din 02.07.2021În baza art. 166 alin. 3 şi 6 din Legea 302/2004, republicată, admite sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea privind cererea formulată de autorităţile judiciare din Ungaria de transferare a persoanei condamnate TORDAI SORIN-ZOLTAN, pentru continuarea executării pedepsei închisorii într-un penitenciar din România ?i în consecin?ă: În baza art. 167 din Legea 302/2004, republicată, dispune recunoaşterea şi punerea în executare a sentinţei penale nr. 9.B.408/2017/46 din data de 06.06.2018 pronunţată de Tribunalul Debrecen, hotărâre modificată prin decizia penală nr. Bf.II.600/2018/21 pronunţată la data de 16.01.2019 de Curtea de Apel Debrecen prin care s-a majorat pedeapsa aplicată persoanei condamnate TORDAI SORIN-ZOLTAN la 12 ani închisoare în regim de detenţie, pentru comiterea infracţiunilor de omor calificat, prev. de art. 10 raportat la art. 160 din Codul penal al Republicii Ungaria ungar şi viol, prev. de art. 197 din Codul penal al Republicii Ungaria, având corespondent în art. 189 alin. 1 şi art. 218 alin. 1 din Codul penal român. În baza art. 166 alin. 6 lit. a din Legea 302/2004, republicată, admite cererea de transfer a persoanei condamnate TORDAI SORIN-ZOLTAN (cu datele de mai sus) în vederea continuării executării pedepsei de 12 ani închisoare în regim de detenţie ?i dispune transferarea acesteia într-un penitenciar din România. Constată că persoana condamnată TORDAI SORIN-ZOLTAN se află deţinută în Centrul Penitenciar Tiszalok - Ungaria. Deduce din pedeapsa de 12 ani închisoare în regim de detenţie, perioada executată de 1191 zile închisoare până la data de 31.03.2021 şi de la data de 31.03.2021 la zi. În temeiul prevederilor art. 555 Cod procedură penală dispune emiterea mandatului de executare pentru pedeapsa de 12 ani închisoare în regim de detenţie pe numele persoanei condamnate TORDAI SORIN-ZOLTAN, aplicată prin sentinţa penală nr. 9.B.408/2017/46 din data de 06.06.2018 pronunţată de Tribunalul Debrecen, hotărâre modificată prin decizia penală nr. Bf.II.600/2018/21 pronunţată la data de 16.01.2019 de Curtea de Apel Debrecen, astfel cum a fost recunoscută şi pusă în executare pe teritoriul României conform prevederilor prezentei hotărâri. Cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina statului. În baza art. 275 alin. 6 Cod procedură penală, cu referire la art. 272 alin. 1 Cod procedură penală, onorariul avocatului din oficiu Ţinte Lucia, conform delegaţiei nr. 2765 din 05.07.2021 emisă de Baroul Bihor, în cuantum de 964 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Bihor. Cu drept de apel în 10 zile de la pronunţare cu procurorul şi comunicare cu persoana condamnată. Pronunţată în şedinţa publică din 07 iulie 2021.
Hotarare 66/2021 din 07.07.2021